INTERVIU cu Krisztina Baratosi, tânără care a învins dependența și visează să schimbe viețile celor neajutorați

Krisztina Baratosi, o tânără de 20 de ani, studentă la psihologie, ne dezvăluie în acest interviu cum a reușit să transforme cele mai dificile momente ale vieții ei într-o sursă de putere și motivație. Experiențele prin care a trecut – de la consumul de substanțe, la pierderea direcției și dorința de a renunța – au fost cele care, în final, i-au oferit claritatea necesară de a-și regăsi echilibrul și a-și descoperi chemarea. Activând în prezent ca voluntară la un centru rezidențial pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice, Krisztina, nu doar că învață cum să sprijine persoanele vulnerabile, ci și contribuie activ la susținerea acestora, oferindu-le o voce pe care poate nu au avut-o niciodată. În acest interviu sincer și profund, Krisztina povestește despre importanța unui echilibru între corp și minte, despre motivația de a-și continua educația și despre speranța de a deveni o voce a schimbării pentru tinerii care au nevoie de sprijin.

Reporter: Spune-ne câteva lucruri despre tine.

Krisztina Baratosi: Sunt Krisztina, am 20 de ani și sunt studentă la Psihologie. Activez ca voluntară la un centru rezidenţial de copii cu deficienţe neuropsihiatrice.

Rep.: Ce îți place să faci în timpul liber?

K.B.: Îmi place să citesc, să scriu și de aproape doi ani am început să merg și la sală, să investesc mai mult în activitățile sportive, să îmi întrețin și corpul, nu doar mintea și îmi place să mă plimb în natură, în rest mă dedic facultății.

Rep.: Ce te-a determinat să alegi o carieră în domeniul psihologiei?

K.B.: În primul rând, experiența pe care am avut-o cu consumul de substanțe, mai ales că la început am vrut să mă fac actriță, acesta a fost unul dintre visurile mele. Am avut mai multe pasiuni de-a lungul vieții și am zis că pe toate le îmbină actoria, dar după ce am trecut prin anumite experiențe și mi-am dat seama că aș fi avut nevoie de un ajutor potrivit în momentul dat și poate oameni care să mă abordeze în alt fel, mi-am dorit să ajut și eu la vindecarea altora de aceea, am ales cariera în psihologie, să le fac viața mai ușoară unora.

De la dependență la speranță

Rep.: Există momente în care simți că lupta ta cu dependența de substanțe te face mai puternică în prezent?

K.B.: Uneori e un beneficiu, alteori nu prea. Şi vindecarea e un proces lung uneori și mai ales că în prima perioadă după ce mi-am revenit din consum, când aveam provocări în viață primul impuls era să mă întorc înapoi și a fost o luptă și cu impulsul respectiv pentru că eu am găsit acolo, în dependență, o scăpare și atunci normal și psihologic vorbind te obișnuiești cu un mecanism de genu. E o perioadă până te reeduci, dar pe de altă parte consider că m-a făcut mai puternică și în unele situații chiar văd un beneficiu, care dacă nu mi-aș fi dorit neapărat să trec prin ceea ce am trecut, am învățat să dau față în față cu emoțiile mele așa cum sunt, fără alți intermediari astfel, procesul de vindecare m-a ajutat să pot face față emoțiilor așa cum sunt.

Rep.: Ce crezi că ar trebui să se facă mai mult la nivel social sau instituțional pentru a ajuta tinerii care trec prin astfel de momente?

K.B.: Mai mulți consilieri în școli, mai mulți psihologi care să fie disponibili să facă consiliere cu tinerii, mai multe programe de prevenție. E mult mai ușor să previi decât să tratezi. Contează și educația părinților ca să știi cum să gestionezi anumite situații și mai multe programe de dezvoltare personală pentru tineri, pentru că în majoritatea cazurilor tinerii ajung să se refugieze în dependența de substanțe din cauză că nu știu cum să facă față lucrurilor prin care trec. În momentul în care ești și educat pe zona aceasta și ai un anumit nivel de inteligență emoțională poate nu mai tinzi atât de mult să te refugiezi în lucrurile respective. Și eu am învățat să fac față emoțiilor și lucrurilor prin care trec chiar dacă este un proces foarte greu, dar când ajungi să faci asta nu mai simți nevoia să te refugiezi. Generația de azi mi se pare că vrea mereu să amelioreze lucrurile pe care le simte și să găsească soluții pe moment, ușoare, dar nu asta e viața pentru că, cu cât crești observi lucrurile astea şi că devine din ce în ce mai greu, ai mai multe responsabilități, presiunea e tot mai mare și atunci e foarte important să gestionezi lucrurile astea din timp. Am observat că atunci când copiii sunt mai mici nu investim mult în ei pentru că zicem că sunt mici, ei nu înțeleg, nu trebuie să învețe cumva, când de fapt fix acesta este secretul și ar trebui să educăm copiii de mici să facă față lucrurilor.

Cred că ar trebui introduse mai multe programe în școli, mai multă disponibilitate din partea psihologilor școlari și cât de multe activități pe partea de dezvoltare personală plus, cabinete care să ofere un spațiu sigur pentru tinerii care să poată să vină să vorbească despre problemele prin care trec, de aceea avem și Agenția Națională Antidrog care au și confidențialitate astfel, informația nu ajunge în alte părți. Ei sunt acolo să ajute doar că, e uneori e o mare lipsă de educație pentru tinerii care au impresia că dacă ajung la Antidrog o să fie turnați sau o să se afle la poliție, ceea ce nu este adevărat, atunci trebuie să știe unde să ceară ajutor. Un lucru important este că trebuie tratată cauza nu efectul, consumul este efectul, cauza poate fi cu totul alta, o durere emoțională, o traumă prin care copilul a trecut de ea și a simțit nevoia să se refugieze în efectul acesta al consumului.

„Unii oameni te pot distruge în adevăratul sens al cuvântului, oricât de stăpân ai fi pe tine”

Rep.: Cât de important crezi că este anturajul în situațiile respective?

K.B.: E foarte important, pe lângă faptul că oamenii vin și pleacă, unii oameni te pot distruge în adevăratul sens al cuvântului, oricât de stăpân ai fi pe tine. Până și o vorbă din partea unui om pe care îl consideri important pentru tine poate să te facă să te îndoiești de tine. Anturajele te pot trage în jos în mod direct spunându-ți că hai încearcă şi tu şi aşa mai departe, mai ales că dealerii caută foarte mulți consumatori ca să îşi vândă marfa, dar pe de altă parte, şi în viaţa de zi cu zi e foarte important pe cine ții în jurul tău pentru că o relație te poate creşte sau te poate trage în jos. Eu cred că ne înconjurăm de oamenii care sunt cumva la acelaşi nivel cu noi şi dacă eşti înconjurat de oameni toxici, atunci probabil e o problemă la ei, dar şi la tine şi la modul în care te priveşti pe tine pentru că spune-mi cât de mult te iubeşti şi cât de mult te respecţi, arătându-mi omul de lângă tine.

Rep.: Ce te-a determinat să faci primul pas spre recuperare, a fost ceva ce te-a motivat sau poate o persoană importantă din viața ta­?

K.B.: Primul lucru care m-a încurajat a fost faptul că în cel mai jos moment l-am întâlnit pe Dumnezeu, iar pentru mine asta rămâne piatra mea de temelie, faptul că l-am întâlnit pe Dumnezeu nu prin religie, nu prin cult, pur şi simplu l-am întâlnit exact aşa cum e. S-a întâmplat când mă aflam la psihiatrie şi erau gratiile la geam, aveam 15 ani şi nu ştiam ce să fac cu viaţa mea. Am zis că dacă viaţa e numai despre durere şi despre dificultăți şi singurătate nu-mi doresc aşa viaţă. Acela a fost momentul în care eu am avut o întâlnire reală cu Dumnezeu chiar în salon, adică Dumnezeu te poate întâlni într-un mod personal şi o să îi fiu veșnic recunoscătoare. Pe lângă asta, unul dintre oamenii foarte importanţi din viaţa mea este Georgiana Moldoveanu, directoarea centrului House of Joy de la Bucureşti, de la Team Challenge, centrul de reabilitare la care şi eu am fost. Ea a fost prima persoană care m-a iubit aşa cum am avut nevoie, având în vedere şi experienţa ei personală pentru că şi ea a trecut la un moment dat printr-un consum şi a ştiut cum să mă abordeze, fiind persoana care m-a încurajat de la început, a fost şi mentor în centru, a rămas o persoană foarte specială pentru mine.

”Generaţiile trecute nu sunt familiarizate cu inteligenţa emoţională”

Rep.: Din punctul tău de vedre cum crezi că ar putea prietenii şi adolescenții să ajute un prieten care se care confruntă cu probleme legate de consumul de droguri?

K.B.: Oricât de mult aş vrea să spun că trebuie privită problema obiectiv, nu e aşa, trebuie privită în mod particular pentru că pentru o persoană ajută chiar să fie dată afară de părinţi din casă, în momente critice, poate chiar asta are nevoie, să dea cu capul, pentru a se trezi să ia nişte decizii, iar unele persoane au nevoie de alteceva cred că vorba de cazuri este particulare. Dacă aş putea să dau nişte sfaturi generale, lucru foarte important ar fi să nu iei decizii care să îi încurajeze consumul. Pe lângă asta aş apela la specialişti, Agenţia Antidrog sau un consilier pentru că nu în majoritatea cazurilor problema poate începe chiar de acasă şi dacă apelezi la părinţi se poate înrăutăţii situaţia, deci trebuie gândită în funcţie de caz. E important să-l faci conștient că eşti acolo şi că îi poţi oferi ajutor când el decide să ia o decizie cu privire la viaţa lui, să nu se simtă presat şi forţat.

Rep.: Ce crezi că îi determină pe adolescenți să înceapă să consume droguri? Sunt factori externi, precum presiunea de grup sau factori interni, cum ar fi anxietatea sau depresia?

K.B.: Cred că ambele, mai ales că generaţiile trecute nu sunt familiarizate cu inteligenţa emoţională, inclusiv cu obiceiul acesta de a vorbi despre sentimente, despre lucrurile pe care le simţi, să treci prin anumite procese, pur şi simplu să trăieşti psihologic sănătos cât de bine poţi. Un alt factor ar putea fi familia, la mine a fost divorţul părinţilor, tot aşa anumite traume prin care treci şi pe care nu știi cum să le gestionezi şi într-adevăr, anturajul este cel care îţi procură în general prima doză şi pentru că ajungi să crezi că în primul consum găseşti alinarea de care ai nevoie şi refugiu. În general, ceea ce văd eu este o lipsă de gestionare a emoţiilor, o lipsă de dragoste, afecţiune, de identitate, nişte lucruri cu care nu suntem învățați de mici şi nu ni se spune că există cineva care ne iubeşte sau că suntem creaţi exact aşa cum trebuie să fim.

Rep.: Ce îți dorești să faci pe viitor, ce planuri ai?

K.B.: Îmi doresc să termin facultatea, fiind în ultimul an, să mă înscriu la masterat pe psihologie clinică, să fac şi un curs de psihoterapie. Mi-aş dori foarte mult să lucrez cu dependenții şi cu oamenii în general, îmi doresc foarte mult să scriu şi povestea vieţii mele, e în proces doar că şi acolo e momentul acela în care treci iar prin tot. Pentru mine să scriu o carte cred că va fi vindecarea supremă, cred va fi apogeul vieţii mele şi îmi doresc să îmi deschid un cabinet şi un centru de reabilitare pentru dependenți, cam la asta visez, dar pe lângă carieră una dintre dorinţele mele foarte mari este să îmi fac o familie.

Rep.: Ai avea un mesaj pe care dorești să îl transmiți tinerilor?

K.B.: Nu sunteţi singuri, probleme se pot rezolva chiar dacă uneori sunt atât de grele şi ai impresia că nu te înţelege nimeni şi că e foarte mult de procesat, vă spun asta deoarece sunt o persoană care simte foarte profund emoţiile, uneori chiar e foarte greu să duci lucrurile pe care le simţi şi uneor chiar nu poate să te înţeleagă nimeni, din păcate acesta e cruntul adevăr, pentru că nimeni nu a trăit tot ce ai simţit tu. Important e să nu uite că sunt iubiţi!

A consemnat Alisia BALOGH