INTERVIU cu Tania Biscoș. Autocunoașterea și dezvoltarea personală, pași esențiali către bunăstare
8 octombrie 2024Tania Biscoș este mai mult decât un simplu antrenor de sport. Cu o pasiune profundă pentru înțelegerea comportamentului uman și pentru dezvoltarea personală, ea îmbină activitatea fizică cu latura mentală, încurajându-și clienții să adopte un stil de viață sănătos și echilibrat. Într-un interviu recent, Tania ne-a împărtășit perspectiva ei asupra vieții, punând accent pe importanța autocunoașterii și pe ideea că schimbarea reală vine atât din interior, cât și din exterior. Cu o viziune clară și un stil de viață autentic, Tania își îndeamnă audiența să nu amâne fericirea și să profite de fiecare zi, învățând să trăiască în momentul prezent. Fascinația ei pentru călătorii și dorința de a explora necunoscutul completează perfect filosofia de viață pe care o promovează: îndrăznește să ieși din zona de confort și bucură-te de fiecare experiență unică.
Reporter.: Spune-ne câteva lucruri despre tine.
Tania Biscoș: Numele meu este Biscoș Tania-Bianca, sunt antrenor de sport și psiholog clinician. Iubesc să lucrez cu oamenii și nimic nu îmi aduce mai multă bucurie decât atunci când văd o schimbare în bine în viața lor, atât pe plan fizic cât și pe plan mental. Sportul e o parte atât de integrată în viața mea, încât am spus mereu că e o binecuvântare să pot să fac acest lucru și să fiu și plătită, deoarece sunt sigură că orice turnură ar lua viața mea, tot nu m-aș lăsa de sport. Iar partea cu psihologia este ceva mai nou pentru mine, dar iubesc faptul că mă fascinează tot ce înseamnă comportamente și emoții, și îmi alimentează constant atât dorința de a studia cât mai mult omul, cât și partea de autocunoaștere și dezvoltare. Această dorință observ că mă ajută mult în cabinet, deoarece psihologia nu e o știință exactă, suntem extrem de diferiți, ce funcționează la unul, nu funcționează la toți. Cât despre viața mea personală, sunt recent logodită cu un om minunat, datorită lui chiar cred în conceptul de „suflete pereche” deoarece mi se pare că el e perfect pentru mine din toate punctele de vedere. Văd așa cumva relația noastră ca un lego, fiecare aduce piesa lipsă de care are nevoie celălalt. Este medic, și cred că până și faptul că ambii am ales meserii care ajută oamenii și le „fac bine” ne face atât de potriviți. Tatăl meu a decedat atunci când aveam vârsta de 13 ani. Deși asta a fost și va rămâne mereu cea mai mare traumă a vieții mele, mă simt extrem de norocoasă că am crescut alături de mama și fratele meu mai mic, pentru că suntem o familie foarte unită, ne iubim și ne ajutăm unii pe alții și avem așa o armonie foarte faină. Se spune că pe o parte pierzi și pe o parte câștigi, iar eu cred cu tărie că tati de acolo de sus a avut grijă să fim așa, și chiar ne ajută mereu, așa cum o fac părinții aici pe pământ. Și, deși nu e fizic lângă noi, e zilnic în gândul și sufletul nostru. Am și un cățel, Paco, face în curând 12 ani, dar e tare vesel, energic și jucăuș.
Rep.: Cât de importantă este dezvoltare personală și psihologia pentru tine?
T.B.: Autocunoașterea și dezvoltarea personală au devenit mari stâlpi după care mă ghidez în viață și cred că, cu cât mă cunosc mai bine, mă înțeleg și cresc, cu atât pot să ofer mai mult atât clienților și pacienților, cât și familiei și prietenilor. De aceea, îmi trăiesc viața după niște credințe bine înrădăcinate, fac tot ce îmi doresc acum, nu mâine, nu atunci când termin rata, nu atunci când o să am mai mulți bani sau timp, pentru că nimeni nu ne garantează ziua de mâine. Evident, facem planuri de viitor, ne imaginăm cum va fi și ce ne mai dorim să realizăm. Dar nu vreau să uit să trăiesc astăzi, pentru a atinge un obiectiv îndepărtat pe care nu-mi garantează nimeni că-l mai vreau peste un an, sau că îmi va aduce cu adevărat fericirea.
„Fiecare azi e o cărămidă a singurei vieți pe care o primești, nu îți mai dă nimeni înapoi niciodată ziua, momentul, secunda aceasta”
Rep.: Care sunt prioritățile tale în momentul de față?
T.B.: Călătoritul aș spune că e printre prioritățile noastre în momentul de față, deoarece e un lucru care creează amintiri, care îți alimentează sufletul. Ne uimesc mereu culturile noi și toate minunățiile naturii și cele făcute de om pe care le descoperim în fiecare țară nouă pe care o vizităm. O să îți dau un exemplu, majoritatea oamenilor au un plan sau un obiectiv care cred că îi va face fericiți, de obicei ceva material, cum ar fi o promovare, sau o casă, o mașină, etc., și fac sacrificii pentru a atinge acel lucru care spun ei că îi va face fericiți. Dar cel mai mare sacrificiu e timpul pe care îl lași să treacă astăzi, fără să faci ceva pentru fericirea ta de acum.
În cazul meu, e călătoritul. Mi-am propus inițial să vizitez fiecare țară din Europa. Am reușit până acum să văd 24 din ele, unele sunt mai greu accesibile, ironia face să fie cele mai aproape de noi. Dar sunt sigură că le voi bifa pe toate. Acum așa m-a prins febra asta încât, nu mai contează că bifez o țară nouă neapărat, dar trebuie să fie un loc nou, pentru că mi se pare așa o risipă să ai ocazia să descoperi ceva nou și tu să alegi totuși să mergi undeva unde știi deja ce te așteaptă. Dar și aici intervine puțin psihicul, alegem ce știm, creierului îi place siguranța și confortul. Totuși, promit că dacă ai visuri și planuri de viitor, și îți dorești cu adevărat acele lucruri, oricum se vor întâmpla, poate mai târziu, sau poate mai devreme decât credeai. Dar nu sacrifica starea ta de bine și fericirea de azi pentru un mâine care nu știi ce îți aduce. Fiecare azi e o cărămidă a singurei vieți pe care o primești, nu îți mai dă nimeni înapoi niciodată ziua, momentul, secunda aceasta.
Rep.: De ce crezi că oamenii tind să aleagă confortul și siguranța în loc să exploreze necunoscutul?
T.B.: Așa suntem construiți genetic, creierul nostru are rolul de a ne ține mereu în confort, la siguranță. De aceea experimentăm răspunsul „fight or flight” atunci când dăm de situații neprevăzute sau stresante, intervine stresul sau chiar anxietatea, cresc bătăile inimii. Și atunci, în situațiile în care avem opțiunea de a alege, primul gând e să tindem spre opțiunea comodă, unde știm că ne e bine. Abia după ce avem curajul de a încerca și cealaltă cale, ne educăm cumva să repetăm experiența și pe viitor, că vedem că nu-i chiar așa de rău cum ne așteptam. Și aici nu vorbesc doar despre alegerea unei destinații de călătorie, ci despre toate aspectele vieții. Există un exercițiu de exemplu în fobiile specifice, se numește terapia expunerii, și presupune să te expui treptat la lucrurile care provoacă fobia respectivă. De exemplu la frica de înălțime, începi să îți imaginezi că ești undeva sus, apoi te uiți la poze, video-uri făcute la înălțime, apoi mergi într-un loc puțin mai înalt, apoi și mai înalt, și tot așa. Ăsta e doar un exemplu și terapia trebuie făcută sub îndrumarea psihologului sau psihoterapeutului.
Rep.: Care sunt principiile după care te ghidezi pentru a-ți trăi viața pe deplin și a nu amâna ceea ce îți dorești să faci?
T.B.: Nu ne garantează nimeni nici ziua de mâine, și nici faptul că lucrul ăla pentru care sacrificăm timp din viața noastră ne va aduce cu adevărat satisfacția la care sperăm. Spun mereu că noi suntem astăzi rezultatul a absolut tuturor lucrurilor, momentelor și trăirilor pe care le-am avut până în acest moment, bune și rele. Și cred că așa treptat, toate adunate m-au adus în punctul în care cred în aceste principii. Și punctul de cotitură la mine, și la majoritatea oamenilor care trăiesc asta aș spune, e atunci când ești bolnav. Am suferit o intervenție chirurgicală vara aceasta și doar atunci când treci prin momentele astea îți dai seama de lucrurile pe care ți-ai fi dorit să le faci și nu le-ai făcut și de cât de valoroasă e fiecare zi. Imaginează-ți că ești bolnav în momentul ăsta, cât de mari mai par problemele pe care le ai acum? Nu mai amâna nimic!
Rep.: Ce crezi ca s-ar putea face pentru a promova un stil de viață mai echilibrat, care să pună accent pe bunăstarea fizică, dar și mentală și emoțională?
T.B.: În primul rând, să ne concentrăm mai mult pe noi, să ne acordăm timp nouă, să ne amintim să investim în bunăstarea noastră prin sport, educație, terapie, și orice ne-ar ajuta să ne dezvoltăm. În al doilea rând, să uităm de tot ce se promovează astăzi și să facem un pas în spate și să ne amintim de unde am pornit. Aici vorbesc și de alimentație și sport. Nu mai demoniza mâncarea, am ajuns să vedem mâncatul normal ca și un lucru rău și ne concentrăm pe tot felul de suplimente, diete speciale, și intervenții, aparate care spun că ne ajută să fim mai sănătoși și slabi. Mâncăm o tocăniță făcută în casă și intrăm în depresie că am deviat de la planul nostru de a slăbi, când de fapt tocmai aceste lucruri duc la obsesii, tulburări de comportament alimentar, mâncat compulsiv sau pe fond emoțional. Când de fapt, dacă am mânca mese regulate, mâncare normală gătită de noi, și am avea un program de sport constant, am ajunge acolo unde ne dorim, și am reuși să ne menținem așa de-a lungul vieții, fără urcușuri și coborâșuri emoționale și pe cântar. Iar în ceea ce privește bunăstarea mentală și emoțională, să fim mai blânzi cu noi, în loc să ne gândim mereu la ce avem de realizat, mai bine hai să ne aplaudăm pentru ce am realizat. Gândește-te în fiecare seară la lucrurile bune pentru care ești recunoscător, reamintește-ți ție zilnic în oglindă calitățile pe care le ai, nu te mai compara cu alții, compară-te cu tine, cel de acum 5 ani. Mulțumește, fă cuiva ziua mai bună cu lucruri mici, inspiră adânc și simte aerul atunci când ieși afară, minunează-te de tot ce te înconjoară și fii recunoscător pentru ce ai și pentru oamenii care te înconjoară!
Rep.: Cum poți integra activitatea fizică într-un program zilnic, aglomerat?
T.B.: Mă bucur foarte mult că mi-ai pus întrebarea aceasta, deoarece cea mai des întâlnită scuză e nu am timp. Aici este vorba de priorități. Dacă intri acum în setările telefonului și verifici timpul petrecut pe el într-o zi, cred că majoritatea vor fi surprinși să vadă cât de mult timp scrie acolo, și observă că ar fi putut face ceva mai productiv în orele alea. O săptămână are 168 de ore, chiar nu putem fura de acolo trei ore pentru ceva atât de benefic pentru noi din toate punctele de vedere? Și încă un punct de vedere, dacă ai timp să te duci la masaj anticelulitic, sau nu știu ce proceduri de slăbire, ai timp și pentru sport. Singura diferență este că în cazul sportului, trebuie să faci și tu un efort, nu doar pe cel financiar. Și mai vreau aici să precizez ceva, investim mereu în coafor, unghii, haine noi, ca să ne vedem mai frumoși și să ne simțim bine cu noi, pentru că aceste lucruri aduc un rezultat instant. Cu sportul însă, trebuie puțină răbdare și timp, însă trebuie să ne amintim că satisfacția și rezultatele sunt direct proporționale cu efortul și timpul investit în proces.
Terapia prin călătorii, cum să-ți îmbogățești sufletul descoperind lumea
Rep.: Ce țări, obiective turistice merită descoperite și văzute cel puțin o dată în viața?
T.B.: Depinde. Există două tipuri de vacanțe în capul meu city breakul, unde faci pași ca nebunul să vezi tot ce se poate vedea, dar merită, și cele în care mergi să te relaxezi, la soare în cazul nostru, unde se presupune că găsești o plajă frumoasă și te odihnești. La noi și a doua variantă e cu mult umblat, că eu vreau să găsesc toate plajele, cu cele mai turcoaz ape. Nu aș putea să spun doar un loc anume. Dar un sfat pe care pot să îl dau este ca odată ajunși la destinație, să închiriezi o mașină sau să te urci în autobuz, și să cauți și locurile din zonă care nu sunt atât de populare și turistice, acolo descoperi adevărata cultură și obiceiuri ale locului. Și nici nu te îneci între toți turiștii.
Rep.: Care a fost cea mai memorabilă experiență din călătoriile tale de până acum?
T.B.: Această întrebare mă duce cu gândul tot la răspunsul anterior. De exemplu, săptămâna trecută ne-am întors din Palma, eram în penultima zi, era deja după amiază și eram obosiți și ne era foame. Dar mai aveam pe listă o plajă mai greu accesibilă, și ne gândeam dacă să mergem sau nu. Noroc că ne-am dus, pentru că după multe scări coborâte și umblat pe stânci, a fost cea mai „breath taking” dintre toate. E ca atunci când te chinui să urci un munte și ajungi în vârf și apare la orizont cel mai superb răsărit pe care l-ai văzut vreodată. Calo des Moro se numește plaja. Și încă un loc care m-a surprins a fost Ksamil, Albania, au niște ape superbe, îi zice Maldivele din Europa, dar e supraaglomerat.
A consemnat Alisia BALOGH
Lasă un comentariu