- redactia
- 0 comentarii
- 818 Vizualizări
Construcția pentru noua casă a Institutului Inimii din Târgu Mureș prinde contur
5 noiembrie 2024În perioada următoare urmează să fie depusă documentația pentru organizarea de șantier și construcție a noii clădiri a Instutului Inimii din Târgu Mureș, a anunțat dr. Mariana Ciorba, managerul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, la dezbaterea publică din cadrul ”Caravanei Votez pentru Sănătate”, ce a poposit la Târgu Mureș în data de 31 octombrie.
”Actuala infrastructură nu ne permite o desfășurare așa cum ne-am dori. De aceea, așa cum se știe, am aplicat în 2021 pe proiectul de infrastructură sub egida Programului Național de Redresare și Reziliență și am reușit să ne clasăm pe locul 1 în această finanțare. Am adus în județ aproape 170 milioane de euro. Suntem în faza de a depune la Primărie documentația pentru autorizația de organizare de șantier și construcție și, așa cum ne cunoașteți, pentru că noi, cei din Institut, suntem niște persoane ambițioase, care greu ne lăsăm intimidați de diverșii factori, cu siguranță în iunie 2026 vom tăia panglica acestui nou Institut”, a precizat dr. Mariana Ciorba.
Institutul Inimii din Târgu Mureș este singurul din țară care asigură activitatea de urgență în patologia neonatală și patologia cardiovasculară a copilului.
”Asigurăm tratamentul în urgență tuturor pacienților din această țară, pentru că de obicei pacienții care se adresează în urgență în alte orașe universitare ajung să fie rezolvați la nivelul municipiului Târgu Mureș și cumva greutatea apasă pe Institutul de Boli Cardiovasculare cât și pe colegii din Spitalul Clinic Județean de Urgență. La nivelul Institutului derulăm programe de sănătate și această finanțare ne ajută în aplicarea unor procedee inovative. (…) Practicăm proceduri de intervenție non invazivă de implant transcutan al valvelor mitrale, aortice, pulmonare. De asemenea, suntem singurii din țară care la pacienții cu insuficiență cardiacă, a căror stare de sănătate nu le mai permite transplantul cardiac, le punem dispozitive de asistare ventriculară stângă. Putem să spunem că dezvoltăm și susținem și aceste proceduri inovative”, a afirmat managerul Institutului Inimii din Târgu Mureș.
Pe viitor se dorește și creșterea adresabilității către partea chirurgicală, aspect care se va rezolva prin ”suplimentarea paturilor din secția de ATI, pentru a crea un rulaj crescut atât în blocurile operatorii cât și în secția de chirurgie”.
Arina TOTH
- Etichete:
- institutul inimii mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu