- redactia
- 0 comentarii
- 2025 Vizualizări
FOTO – Nicolae Ciucă, în județul Mureș. Vizită la Cetatea din Saschiz și Cetatea Sighișoara
15 noiembrie 2024Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Național Liberal (PNL) la Președinția României, a efectuat joi, 14 noiembrie, o vizită amplă în județul Mureș, poposind în localitatea Saschiz și în municipiul Sighișoara. În cadrul acestei vizite, liderul PNL a încercat să sublinieze importanța conservării patrimoniului istoric și dezvoltării infrastructurii locale pentru comunitățile din zonă.
Cetatea Țărănească din Saschiz, simbol al renașterii comunității rurale
Prima oprire a fost la Cetatea Țărănească din Saschiz, cunoscută și sub numele de Cetatea de Refugiu, un monument impresionant construit în secolul al XIV-lea. Nicolae Ciucă s-a declarat impersionat de restaurarea acestui obiectiv, un proiect realizat prin fonduri europene, care a revitalizat viața comunității locale.
„Am poposit la Sighișoara după ce am oprit la Saschiz și acolo am văzut un obiectiv care a început să dea viață comunei. Stăteam de vorbă cu autoritățile locale acolo și mi-au spus cât de mult s-a schimbat viața și ce înseamnă să repui în valoare asemenea obiective – să redai viața unor obiective istorice. Cetatea de la Saschiz este din secol XIV”, a declarat Nicolae Ciucă.
Vizita candicatului PNL la Președinția României la Saschiz a fost primită cu brațele deschise de către liderii locali PNL, care s-au bucurat de prezența lui Nicolae Ciucă, i-au strâns mână și i-au urat numai de bine. Printre aceștia s-au aflat primarul comunei Râciu, Cirpian Alin Belean și primarul comunei Sâncraiu de Mureș, Petru Ionuț Budian, cu care au și purtat discuții în timpul turului Cetății Țărănești. Alături de Nicolae Ciucă s-au aflat Președintele PNL Mureș, Ciprian Dobre, Prim-vicepreședintele PNL Mureș, Mara Togănel și Secretarul General al PNL Mureș și actual Prefect al județului, Ovidiu Butuc.
Primarul comunei Saschiz, Ovidiu Șoaită, i-a explicat liderului liberal detaliile proiectului de restaurare. Ridicată în 1347 de șapte comunități săsești, cetatea se întinde pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați și a fost restaurată cu atenție pentru a păstra caracteristicile istorice și artistice. Proiectul, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a avut o valoare totală de peste 8,4 milioane de lei, dintre care peste 8,2 milioane de lei au fost finanțare nerambursabilă.
Nicolae Ciucă a remarcat structura solidă a cetății, folosită istoric ca refugiu în caz de invazii și pentru depozitarea alimentelor, datorită condițiilor termice ideale oferite de construcție. De asemenea, a subliniat impactul traseelor turistice din apropiere, precum Via Transilvanica, asupra creșterii interesului vizitatorilor. După încheierea turului cetății, invitații au fost invitați la o masă în aer liber, plină cu bunătăți tradiționale din zona Saschizului, pregătite cu dibăcie de trei gospodine localnice.
Renovarea Cetății Medievale din Sighișoara, un proiect de viitor
După vizita la Saschiz, Nicolae Ciucă a ajuns la Sighișoara, unde a discutat cu primarul Ioan-Iulian Sîrbu despre necesitatea renovării Cetății Medievale, singurul ansamblu urban din România inclus în Patrimoniul UNESCO. În cadrul unei conferințe de presă, candidatul PNL a subliniat că este nevoie de o abordare integrată pentru reabilitarea cetății.
„Am înțeles foarte bine nevoile de renovare a cetății, am discutat în mare care au fost până în momentul de față demersurile întreprinse la nivelul Primăriei, din bani de la bugetul local, dar ponderea o așteaptă. Într-adevăr, au produs aceste renovări, care se simt și care trebuie să se simtă în continuare, sunt banii de la bugetul de stat și bani europeni. Am înțeles foarte bine acest lucru, am discutat cum este mai bine dacă să continue pe porțiuni această renovare sau să discutăm despre un program integrat. Cu alte cuvinte, este nevoie ca o firmă specializată să preia întreg proiectul și să facă o evaluare a tot ceea ce este necesar pentru a consolida și renova cetatea, dar și să vedem care sunt costurile reale și cum putem să ne încadrăm pe o linie de finanțare, atât din fonduri europene, cât și de la bugetul de stat, pentru că este vorba de sume importante”, a declarat Nicolae Ciucă.
Primarul Sighișoarei, Ioan-Iulian Sîrbu, a mulțumit pentru sprijinul acordat de Nicolae Ciucă în perioada în care a fost premier și s-a arătat deschis dialogului pentru asigurarea stabilității în Consiliul Local. „Mă bucur foarte mult că astăzi domnul Nicolae Ciucă și-a făcut timp să vină alături de sighișoreni și sunt convins că sighișorenii apreciază acest lucru”, a afirmat primarul.
Centura ocolitoare și servicii medicale, priorități pentru Sighișoara
Un alt subiect abordat în discuțiile dintre Nicolae Ciucă și autoritățile locale a fost necesitatea unei centuri ocolitoare pentru Sighișoara, în contextul traficului intens din interiorul orașului. Liderul PNL a subliniat importanța acestui proiect pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
„Am discutat, de asemenea, despre acest proiect care este în măsură să înceapă, și anume centura ocolitoare a Sighișoarei. Este foarte, foarte importantă, am văzut care este nivelul de trafic în interiorul localității. Și cred că la o localitate de aproximativ 23.000 de locuitori este nevoie să îmbunătățim și să înnoim inclusiv serviciile medicale. Așteptăm ca Ministerul Sănătății să pornească aceste proiecte care au fost deja discutate, aprobate și pentru care există finanțare”, a subliniat Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă: „Am luat trei linguri de lemn”
Pe parcursul vizitei în Cetatea Medievală din Sighișoara, Nicolae Ciucă a cumpărat trei linguri de lemn sculptate cu motive tradiționale dintr-un magazin de artizanat, subliniind importanța păstrării tradițiilor.
„Am luat trei linguri de lemn care mi-au plăcut foarte mult. Mi-au plăcut că au motivele populare pe mâner. Îmi plac foarte mult lingurile de lemn și, de asemenea, tot ceea ce înseamnă partea noastră de identitate, ce ține de noi. Așa am trăit odată. Iată că și astăzi găsim astfel de lucruri care ne-au marcat copilăria, ne marchează și astăzi prezentul. Sperăm ca prin astfel de meșteri populari să marcheze și viitorul copiilor noștri”, a afirmat liderul PNL.
Text/foto: Lorena PINTILIE & Valentin COVACIU
(Comandat de Partidul Național Liberal Mureș, executat de SC Zi de Zi Events SRL, CMF 11240002)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu