Zilele UMFST 2024: Excelența în cercetare premiată la Conferința Doctoranzilor și Tinerilor Doctori
12 decembrie 2024Devenită tradiție în peisajul academic din Târgu Mureș, Conferința Internațională a Doctoranzilor și Tinerilor Doctori, organizată în cadrul Zilelor Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” Târgu Mureș, a adus și în acest an un program științific atractiv, cu mulți participanți, dar a avut și un element de unicitate: prezența în cadrul evenimentului a academicianului Maya Simionescu, unul dintre fondatorii Școlii de Biologie și Patologie Celulară din România, omul care a lucrat alături de savantul George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel, și al cărui nume îl poartă UMFST Târgu Mureș.
Deschiderea conferinței, organizată de Instituția Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) a UMFST Târgu Mureș, a avut loc miercuri, 11 decembrie, în Aula Facultății de Farmacie, în prezența conducerii universității, a cadrelor didactice, tinerilor doctoranzi, dar și a invitaților de seamă, academician Maya Simionescu și a prof. univ. dr. emerit Gabriel M. Gurman.
Interes crescut pentru Școala Doctorală
Activitatea de cercetare în cadul Școlii Doctorale de Medicină se axează pe trei domenii de doctorat, Medicină, Farmacie și Stomatologie, având 93 de conducători de doctorat.
”Doctoratul reprezintă prima etapă din cariera unui tânăr cercetător. Avansarea cunoașterii prin cercetare originală este componenta principală a acestui ciclu de studii și ceea ce îl deosebește de ciclurile de licență și master. Observăm faptul că numărul de absolvenți de doctorat este în ușoară creștere în universitatea noastră. (…) La începutul acestui an universitar au fost înmatriculați 370 de studenți doctoranzi. În cursul anului 2024 au fost susținute 12 teze de abilitare, un număr dublu față de anul trecut, iar privind doctoratele, un număr total de 46, de asemenea, superior celui de anul trecut. Și pentru că nu numai de cantitate este vorba, dar mai ales de calitate, studenții doctoranzi, care au finalizat teza în anul 2024, au publicat în calitate de prim autor 126 de articole, reviste cotate ISI, iar în competiția de granturi au fost depuse și câștigate 12 proiecte de cercetare doar de doctoranzii noștri”, a precizat Prof. Univ. Dr. Rodica Bălașa, directorul IOSUD, în cadrul cuvântului de bun venit al Conferinței.
În ceea ce privește Școala Doctorală de Litere, Științe Umaniste și Științe Aplicate, aceasta gestionează cinci domenii de doctorat, Filologie, Istorie, Inginerie și Management, Informatică și Administrarea Afacerilor, cu 26 de conducători de doctorat, din care 18 titulari.
În cadrul universității, de la începutul acestui an sunt înmatriculați 109 studenți.
”Ca în fiecare an, Școala Doctorală promovează excelența, ca rezultat gradual al străduinței permanente de a face mai bine. Întreaga activitate a Școlii Doctorale de Medicină și Farmacie și a Școlii Doctorale de Litere, Științe Umaniste și Științe Aplicate este călăuzită de convingerea că la baza oricărei creații autentice stă aspirația spre unitate, echilibru și rigoare. Fie că e vorba de studii de literatură, istorie, inginerie, management, cercetări în domeniile medicale și farmaceutice, ele demonstrează capacitatea de a avea perspectiva unui sistem coerent de valori. Școala Doctorală încearcă asigurarea unei formări permanente a cercetătorilor de elită în domenii alese, prin asigurarea consistenței, pregătirii și activităților pe parcursul doctoratului. Și în acest an putem afirma că Școala Doctorală și-a continuat menirea”, a adăugat Prof. Univ. Dr. Rodica Bălașa,
Directorul IOSUD a adus aminte faptul că, începând cu acest an universitar, pentru a se ”asigura un parcurs cât mai favorabil, precum și pentru a sprijini absolvirea studenților doctoranzi și inserţia acestora, în mediu academic și de cercetare” s-a realizat o reconfigurare a ciclului doctoral, mai ales la debutul doctoratului, prin schimbarea metodologiei de admitere și finalizare a primului an de doctorat.
Doctoratul, o ”muncă individuală care se face”
”Deşi pare o muncă colectivă, doctoratul, pentru că pune accent mare pe interdisciplinalitate, este o muncă individuală. Pentru că doctoratul nici nu se scrie, nici nu se caută, ci se face și se face de fiecare în parte, ca o muncă individuală. (…) Aș spune că voi sunteți până la urmă generația cea mai potrivită care să înțeleagă că avem nevoie de mai multe întrebări decât de răspunsuri în viață și când, dacă nu pe perioada doctoratului, aceste întrebări trebuie puse, chiar dacă răspunsurile sunt uneori heterogene. (…) Această reformă a Școlii Doctorale este menită să nu îngreuneze niște lucruri, ci să aducă esența, valoarea. Această reformă, de care vor beneficia mai ales cei care au intrat anul acesta în Școala Doctorală, dă un mesaj pentru fiecare dintre dumneavoastră, și anume acela al onestității, a înțelegerii că doctoratul este o parte a formei noastre de elită, nu este o formare de masă”, s-a adresat doctoranzilor prezenți la deschiderea Conferinței Prof. Dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș.
Medalia de onoare a UMFST pentru Maya Simionescu
Unul dintre momentele emoționante ale evenimentului a fost conferirea din partea UMFST Târgu Mureș a Medaliei George Emil Palade academicianului Maya Simionescu. În discursul său, rectorul universității a adus aminte de importanța implicării pe care academician Maya Simionescu a avut-o în perioada în care s-au făcut demersurile pentru ca universitatea să preia numele savantului Palade.
”În momentul în care această universitate a încercat să preia numele savantului Palade, îmi aduc aminte, cu multă emoţie, de întâlnirea pe care am avut-o la București cu doamna Maya Simionescu, discipol de bază a savantului Palade. S-a oferit cu eficiență și cu deschidere maximă să realizeze comunicarea necesară între soția savantului Palade și noi, ca universitate, pentru a media acceptul de a prelua acest nume. Pentru acest motiv, care are valoare simbolică, doamna Maya Simionescu vă mulțumesc încă o dată în numele universități. A fost un moment de cotitură în viața și istoria universității, care de fapt a dat o resetare a întregii universități, un mesaj important pentru că a succedat rapid momentului în care s-au unit cele două universități, UMF și Universitatea ”Petru Maior”, a spus rectorul UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș.
50 de ani de la decernarea premiului Nobel savantului Palade
Academician Maya Simionescu este cea care alături de profesorul Nicolae Simionescu a înființat în România Institutul de Biologie și Patologie Celulară, dorind să aducă la noi în țară experiența cercetării din Statele Unite și multiplele posibilități de a face cercetare, după ce au lucrat acolo, mai bine de un deceniu, alături de câștigătorul premiului Nobel, savantul George Emil Palade.
”Îl celebrăm astăzi pe profesorul George Palade, într-adevăr un cărturar strălucit, un om cu trăsături distincte, spun eu, cu o personalitate extraordinară, cu o capacitate și cu o intuiție formidabilă și care a schimbat lumea științei. (…) Pe data de 10 decembrie s-au împlinit 50 de ani când profesorului Palade i s-a acordat Premiul Nobel l-a Stokholm. (…) Am avut această șansă extraordinară să lucrez cu profesorul Palade, cam vreo 15 ani, 10 ani la Universitatea Rockfeller din New York, apoi la Universitatea Yale, apoi am venit acasă și am continuat colaborarea”, a precizat academicianul Maya Simionescu.
Aceasta a făcut un arc peste timp, povestind despre începuturile colaborării cu George Palade, despre perioada în care a fost aleasă alături de profesorul Nicolae Simionescu să i se alăture în munca de cercetare din Statele Unite, dar și felul în care experiența din SUA i-a influențat devenirea, parcursul profesional, care a culminat cu revenirea în România și aducerea în țară și diseminarea cunoștințelor acumulate noilor generații de cercetători români.
Diplome pentru doctoranzi
În finalul conferinței au fost decernate diplome doctoranzilor care au avut cele mai bune rezultate.
”În afară de regula din anii precedenți, în care am premiat factorul de impact cel mai mare al unei publicații realizate de doctoranzii noștri, datorită faptului că au fost candidați cu factor de impact similar, adică identic, am mai introdus încă unu pentru a face departajarea. Ca atare, nu doar factorul de impact a contat anul acesta, ci și numărul de citări pe care cineva le-a înregistrat în publicarea rezultatelor cercetării doctorale”, a precizat Prof. Univ. Dr. Lucian Pușcașiu, directorul Școlii Doctorale de Medicină și Farmacie.
Astfel, premiul I a fost acordat pentru Coman (Palade) Năstaca Alina, premiul II i-a revenit lui Mărginean (Tiucă) Oana-Mirela, premiul III lui Mátyás Botond-Barna, iar premiul special lui Szabo (Vass) Timea – Magdolna.
Din partea Școlii Doctorale de Litere, Științe Umaniste și Aplicate, Prof. Univ. Iulian Boldea, directorul Școlii, a înmânat premiul pentru articolul cu cel mai mare factor de impact studentului Lopez Malest Argeime.
Text și foto: Arina TOTH
Lasă un comentariu