Claudiu Maior, dezvăluire despre salariul lui Cristiano Bergodi Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 206 Vizualizări

Claudiu Maior, dezvăluire despre salariul lui Cristiano Bergodi

bergodiVicepreşedintele Consiliului de Administraţie al clubului de fotbal ASA Târgu-Mureş, Claudiu Maior, a afirmat miercuri seara, înaintea meciului cu Steaua Bucureşti, la postul de televiziune DigiSport, că nu se pune problema înlocuirii antrenorului Cristiano Bergodi.

De asemenea, reprezentantul vicecampioanei României la fotbal a precizat că antrenorul echipei are salariul plătit în avans şi a afirmat că nu există nicio clauză potrivit căruia în caz că va fi înlăturat de la cârma echipei, Cristiano Bergodi ar trebui să fie despăgubit. „Noi cu domnul Bergodi suntem la zi cu salariul. Dacă ar fi să ne despărţim, ne-am putea despărţi mâine. Nu are nicio clauză contractuală, mai mult, repet, suntem la zi cu salariul, chiar în avans. Se plăteşte întotdeauna cu 15 zile înainte. Din punctul ăsta de vedere cred că v-am lămurit, dacă doream să ne despărţim, ne puteam despărţi. Nu s-a discutat lucrul ăsta, mai mult, după ce a apărut în presă că ar avea ceva probleme familiale, acasă, am discutat cu dânsul şi mi-a spus că e adevărat că are probleme, dar că nu se gândeşte să plece. Asta a fost discuţia pe care am avut-o împreună cu domnul Mara, pentru că el se ocupă de echipă şi în primul rând de antrenori şi de jucători”, a precizat Claudiu Maior.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, viceprimarul municipiului Târgu-Mureş a menţionat că au existat discuţii de tatonare cu alţi tehnicieni, inclusiv cu Mihai Teja. „S-a discutat nu doar cu Mihai Teja. S-a discutat cu mai mulţi antrenori. În ideea dacă domnul Bergodi va pleca. Dacă doreşte să plece, dar la discuţia pe care a avut-o domnul Mara cu el, ieri şi alaltăieri, a spus că el se simte jignit că s-au aflat anumite lucruri în ceea ce priveşte familia dânsului şi că nu s-ar fi dorit să apară în presă. Asta a fost discuţia. Ne-a confirmat că nu are niciun gând de plecare, rămâne să vedem după meciul cu Steaua dacă ceea ce a spus este şi valabil. Că n-o să plece”, a afirmat Claudiu Maior.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE