Campanie de semnături împotriva cotelor de imigranți Politic
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 86 Vizualizări

Campanie de semnături împotriva cotelor de imigranți

Szilagyi Zsolt_edited_site

Consiliul Național Maghiar din Transilvania (CNMT) continuă și în luna decembrie și anul viitor campania de strângere de semnături împotriva cotelor obligatorii de refugiați stabilite de Uniunea Europeană. Ce se va întâmpla cu listele de semnături aflați în rândurile de mai jos.

 

CNMT și Partidul Popular Maghiar din Transilvania și-au dat mâna în acțiunea de strângere de semnături împotriva cotelor obligatorii de imigranți impuse de Uniunea Europeană. Campania a fost lansată în 9 noiembrie de către președinții celor două entități – Tőkés László și Szilágyi Zsolt (foto).
“Colegii noștri, în zilele următoare și la începutul anului viitor, vor fi în stradă și în centre mai aglomerate pentru a strânge semnături. Pot să semneze și cei care nu au cetățenie maghiară, folosim două formulare, unul pe care l-am împrumutat de la FIDESZ și am făcut unul noi pe care pot să îl semneze cei care au doar cetățenie română. Vrem să strângem semnături, se știe că ne împotrivim acestor cote obligatorii, se împotrivește și președintele României și domnul prim-ministru. Este o chestiune de solidaritate națională, central-europeană. (…) Considerăm că trebuie să ne manifestăm și noi cu ce putem, prin strângere de semnături, pentru că este o manifestare de voință civică și nu se știe niciodată când va fi nevoie de aceste semnături”, a declarat la Tîrgu Mureș, într-o conferință de presă, Sándor Krisztina, președintele executiv al CNMT.
Până la această dată, 5000 de persoane au semnat pe listele puse la dispoziție de CNMT. Acțiunile vor continua și în perioada următoare, cu preponderență acolo unde CNMT are birouri, și anume în 31 de localități din Transilvania, nefiind stabilită o dată limită până când acțiunea va dura.
Listele de semnături vor ajunge la autorități. “O să fie înmânate autorităților române, respectiv maghiare pentru a avea o muniție în plus pentru a se putea împotrivi cotelor obligatorii”, a mai precizat Sándor Krisztina.
În luna septembrie, Uniunea Europeană a aprobat relocarea a 120.000 de imigranți din Italia și Grecia spre alte state din spațiul european. România va primi în două etape – 2015 și 2016 – peste 6.000 de imigranți.
Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE