Posturi vacante scoase la concurs, la Spitalul Județean Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 506 Vizualizări

Posturi vacante scoase la concurs, la Spitalul Județean

angajari spitalul judeteanVești bune pentru mureșenii care activează în domeniul sanitar. Noul an a venit cu o serie de angajări la Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș. S-au angajat medici specialiști, asistenți medicali generaliști, registratori medicali și infirmiere, iar acum se scot din nou la concurs, pe o perioadă nedeterminată, alte posturi vacante, printre care amintim: inspector de specialitate, economist debutant, referent de specialitate debutant, psiholog practicant, magaziner, șef depozit I, dar și șoferi, muncitori calificați și necalificați, instalatori sanitari și bucătari.

Spitalul Clinic Judeţean Mureş organizează, în perioada 4-8 aprilie 2016, concurs pentru ocuparea următoarelor posturi vacante, pe perioadă nedeterminată. La Serviciul RUNOS se scoate la concurs un post de inspector de specialitate; la serviciul financiar – contabilitate un post de economist debutant; la serviciul aprovizionare, transport, administrative, tehnic se scot la concurs: un post de referent de specialitate debutant, un post de șef depozit I, un post de magaziner, un post de șofer, un post de muncitor calificat; la birou achiziții publice, contractare se scoate la concurs un post de economist IA; la serviciul de management al calității serviciilor medicale un post de psiholog practicant; la blocul alimentar patru posturi de bucătar, trei posturi de muncitor necalificat; la formația de muncitori I un post de instalator sanitar I, la spălătorie trei posturi de muncitori necalificați.

Calendarul concursurilor
Potrivit SCJ Mureș, concursul pentru ocuparea posturilor vacante constă în trei etape succesive, după cum urmează: înscrierea candidaților se face la secretariatul comisiei de concurs, în perioada 14 – 25 martie, în intervalul orar 07,30 – 15,30. Proba scrisă se organizează astfel: pentru inspector de specialitate I, economist debutant, referent de specialitate, șef depozit I, magaziner, economist IA și psiholog practicant în data de 4 aprilie, ora 10,00, la sediul administrativ al spitalului. Ulterior, în data de 8 aprilie, de la ora 10,00, va avea loc interviul. Pentru șofer II, muncitori necalificați, bucătari, instalator sanitar I în data de 6 aprilie, ora 10,00, la sediul administrativ al spitalului. Interviul va avea loc în data de 12 aprilie, de la ora 10,00.

Condiții speciale de participare la concurs
Condiții speciale de participare la concurs pentru inspector de specialitate I: diplomă de licență în domeniul economic sau juridic, minimum șase ani și șase luni vechime în specialitate. Condiții speciale de participare la concurs pentru economist debutant: diplomă de licență în domeniul economic. Condiții speciale de participare la concurs pentru referent de specialitate debutant: diplomă de licență. Condiții speciale de participare la concurs pentru șef depozit I: diplomă de bacalaureat și minimum trei ani vechime în activitate.
Condiții speciale de participare la concurs pentru magaziner: diplomă de bacalaureat și minimum șase luni vechime în activitate. Condiții speciale de participare la concurs pentru economist IA: diplomă de licență și minimum șase ani și șase luni vechime în specialitate. Condiții speciale de participare la concurs pentru psiholog practicant: diplomă de licență în specialitate și minimum un an vechime ca psiholog stagiar. Detalii privind metodologia, desfășurarea probelor de concurs și bibliografia sunt disponibile accesând pagina web a unității sanitare: www.spitaljudeteanmures.ro sau la numerele de telefon: 0771-786.265 și 0365-882.572.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE