Avalanşă de sancţiuni după Marşul secuilor Politic
  • admin
  • 1 comentarii
  • 175 Vizualizări

Avalanşă de sancţiuni după Marşul secuilor

sanctiuni marsÎn urma vizualizării imaginilor înregistrate pe camerele de supraveghere ale Jandarmeriei, au fost luate măsuri sancționatorii împotriva a 84 de persoane care au participat, în data de 10 martie, la Marşul secuilor de la Târgu-Mureş.

Potrivit cpt. Ciprian Căluşer, purtător de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş, au fost sancţionate persoane care în viziunea jandarmilor au încălcat prevederile legislative ale Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice şi ale Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice. „La Legea 60/1991 s-au aplicat un număr de 50 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 61.000 lei, pentru organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise, neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natură care să tulbure ordinea și liniștea publică. La Legea 61/1991, s-au aplicat un număr de 34 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 9.800 lei pentru tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomot cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”, a precizat cpt. Ciprian Căluşer.

Totodată, jandarmii au constatat o infracțiune în flagrant în momentul desfășurării manifestării comemorative, fiind întocmite actele de constatare a infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută și sancționată de articolul 372 din Codul Penal. „Persoana în cauză a fost predată organelor de Poliție, în vederea continuării cercetărilor în cauză”, a subliniat cpt. Ciprian Căluşer.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Amenzile vor fi anulate de Tribunal,asa ca a fost pierdere de timp cu scrierea lor.O fi fost amendati muzicantii?Si pe mine m-a deranjreaza cand centrul inchis,in anumite zile si depun ciutacii coroane din banii mei ca platitor de taxe si impozite.

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE