Regizorul Radu Afrim decorat cu Meritul Cultural în Grad de Cavaler Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 201 Vizualizări

Regizorul Radu Afrim decorat cu Meritul Cultural în Grad de Cavaler

În semn de apreciere a contribuţiei remarcabile la creşterea prestigiului artei spectacolului, pentru implicarea deosebită în promovarea teatrului şi cinematografiei româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate, preşedintele României, Klaus Iohannis, a înmânat miercuri 26 octombrie 2016 într-o ceremonie desfăşurată în Sala Unirii a Palatului Cotroceni distincţia Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria D – Arta spectacolului regizorului Radu Afrim. „Domnule Radu Afrim, apreciez, prin decorarea dumneavoastră, pe unul dintre cei mai originali și mai cunoscuți tineri regizori români. Prestigiul dumneavoastră în mediul artistic românesc și internațional este o încurajare pentru generația din care faceți parte și un îndemn pentru o carieră pentru care se întrevede un lung și prolific parcurs internațional”, a afirmat preşedintele statului. După două spectacole ale Companiei „Tompa Miklós”, care au dobândit numeroase premii la diferite festivaluri: Castingul dracului şi Tihna, Radu Afrim montează din nou un spectacol excepţional cu titlul „Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte” care va avea premiera în 12 noiembrie 2016, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE