Mii de mureşeni cu acte de identitate expirate Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 204 Vizualizări

Mii de mureşeni cu acte de identitate expirate

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Mureş aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că nivelul judeţului Mureş, la data de 1 noiembrie sunt în evidenţe 17.349 de persoane care deţin acte de identitate expirate, din care 3.658 de persoane cărora le-a expirat actul de identitate în anul curent şi 13.691 de persoane cărora le-a expirat actul de identitate în anii anteriori.

Recomandări pentru mureşenii vizaţi

Potrivit directorului executiv al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Mureş, Codruţa Sava, conform prevederilor articolului 19 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, actul de identitate se preschimbă la expirarea termenului de valabilitate.

„Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile. Nerespectarea prevederilor legale de mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă  între 40 şi 80 lei”, a precizat Codruţa Sava.

Directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Mureş a lansat şi un apel către cetăţenii aflaţi în una din situaţiile prezentate, „să se prezinte de îndată la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor care arondează localitatea de domiciliu, în vederea obţinerii unui act de identitate valabil.”

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE