Candidați și locuri de muncă în Regiunea Centru Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 292 Vizualizări

Candidați și locuri de muncă în Regiunea Centru

Din totalul anunțurilor de locuri de muncă din țară, 26% se regăsesc în Regiunea Centru, conform statisticilor efectuate de BestJobs.

Potrivit informaţiilor furnizate de Hermina Man, PR Manager BestJobs, cele mai multe oferte sunt pentru candidații din Brașov (1.592 de anunțuri), Sibiu (1.030 de anunțuri) și Târgu-Mureș (839 de anunțuri).

Principalele domenii care angajează

În ceea ce privește domeniile de activitate sunt în căutare de aplicanți în special companiile din domeniul medical (18,72% din oferte), IT (18,27%), transporturi (16,76%), construcții (13,57%), retail (11,58%) și administrativ (11,25%).

“În domeniul medical se caută medici – 444 de anunțuri pentru specializări clinice, chirurgicale și paraclinice, asistenți medicali – 119 de anunțuri, farmaciști – 48 de anunțuri și medici stomatologi – 18 anunțuri. Domeniul IT este în căutare de programatori – 442 de anunțuri, web designeri – 89 de anunțuri, administratori de rețea – 48 de anunțuri și testeri – 35 de anunțuri. Pe partea de transporturi există oferte pentru mecanici – 321 de anunțuri, șoferi – 177 de anunțuri, coordonatori de transport – 39 de anunțuri și responsabili logistică – 26 de anunțuri. În construcții se caută ingineri – 143 de anunțuri, sudori – 114 anunțuri, instalatori – 57 de anunțuri, lăcătuși – 40 de anunțuri, electricieni – 35 de anunțuri și arhitecți – 17 anunțuri. Companiile din retail caută lucrători comerciali, casieri, manipulanți marfă, șefi de magazin sau directori comerciali, existând în total 389 de anunțuri. Pentru domeniul administrativ ofertele sunt pentru pozițiile de customer support/customer service – 285 de anunțuri și pentru asistenți manageri – 93 de anunțuri”, a precizat Hermina Man.

Sute de mii de CV-uri

Cu toate că nu sunt în top în ceea ce privește ofertele, există 190 de anunțuri pentru candidații cu experiență în HoReCa – bucătari, cofetari/patiseri, ospătari, barmani, cameriste și recepționeri – și 141 de anunțuri în domeniul financiar, pentru economiști și contabili.

La rândul lor, companiile pot alege dintre candidații aflați în Regiunea Centru.

“Pe platforma BestJobs există CV-urile a 449.640 de candidați în retail, 190.750 de candidați în construcții, 125.087 de persoane cu experiență în transporturi, 71.906 de candidați în domeniul administrativ, 58.486 de candidați pentru domeniul IT, 43.455 de economiști, 17.290 de candidați din domeniul HoReCa și 14.240 de medici și asistenți medicali. Cei mai mulți candidați sunt în Brașov, Sibiu și Târgu-Mureș”, a menţionat Hermina Man.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE