Podul de pe strada Secerei, finalizat! Administratie
  • redactia
  • 2 comentarii
  • 1842 Vizualizări

Podul de pe strada Secerei, finalizat!

Veşti bune pentru toţi conducătorii auto şi pentru locatarii care domiciliază pe strada Secerei. Deşi lucrările de reabilitare integrală a podului de pe strada Secerei erau prevăzute să dureze până la sfârşitul lunii iulie, recepţia lucrărilor se realizează în devans, adică joi, 14 iunie. Ulterior, în cel mai scurt timp, circulaţia autovehiculelor pe acest tronson de stradă va reveni la normal.

„Terminăm lucrările de reabilitare a podului situat pe strada Secerei înainte de termen şi urmează să reluăm şi circulaţia autoturismelor în zonă, pe tronsonul de drum cuprins între Sensul giratoriu – Pod, urmând ca pe celălalt tronson de drum – Tudor Vladimirescu – strada Predeal – circulaţia să fie restricţionată circa două săptămâni pentru asfaltarea acelei porţiuni. Menţionăm că lucrările au început în data de 29 martie 2018, având ca dată de finalizare sfârşitul lunii iulie. Valoarea lucrărilor executate se ridică la aproximativ 400.000 de lei. Primăria Târgu-Mureş adresează mulţumiri firmei executante pentru lucrările de bună calitate  realizate la această investiţie. Mulţumiri, totodată, şi cetăţenilor pentru înţelegerea de care au dat dovadă pe tot parcursul desfăşurării lucrărilor”, a precizat Claudiu Maior, consilier personal al primarului.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Legat de buna calitate a lucrarilor….Claudiu tu nu mai treci prin zona in care ai copilarit ca sa vezi gropile aparute dupa a doua zi de la deschiderea drumului, gropi care se maresc dupa fiecare ploaie…e o gluma calitatea lucrarilor!

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE