Credite mai mari pentru locuinte Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 25 Vizualizări

Credite mai mari pentru locuinte

Saptamana trecuta BNR a relaxat creditele pentru locuinte, in curand doritorii de astfel de credite ar putea obtine cu 26% mai multi bani de la banci. În acelaşi timp, cei care vor solicita un asemenea împrumut vor da un avans cu aproximativ 48% mai mic, faţă de condiţiile actuale, la un grad de îndatorare de 60%. Cu alte cuvinte, populaţia va putea lua credite mai mari cu avans mai mic.
Aşa arată situaţia pe hârtie, însă procentajele pot diferi de la o bancă la alta. "Este greu de prezis în ce măsură vor relaxa băncile gradul de îndatorare, întrucât BNR dă posibilitatea fiecărei bănci să-şi facă propria strategie. Cert este că gradul de îndatorare admisibil va creşte cu câteva procente şi acest lucru va facilita accesul clienţilor la credite mai mari, cu o contribuţie proprie mai mică", explică Marina Sterpan, directorul de comunicare al Credit Zone – companie specializată în intermedierea de credite. Astfel, de la un grad de îndatorare de 35-45%, românii se vor putea împrumuta în limita a 55-60% din salariu. Sau chiar mai mult, până la 70% din venituri, însă doar dacă banca le acordă un scoring bun, dacă vor garanta împrumutul cu "proprietăţi imobiliare de bună calitate". Presupunând că împrumutul ipotecar se va face pe o perioadă de 30 de ani, cu avans, solicitanţii trebuie să aibă un venit mediu lunar de aproximativ 4.000 de lei. Spre exemplu, cu un avans de doar 7.000 de euro, suma împrumutată va fi de 63.000 de euro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE