Înscrieri pentru Gala Elevului Reprezentat! Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 211 Vizualizări

Înscrieri pentru Gala Elevului Reprezentat!

Consiliul Național al Elevilor, structura națională de reprezentare a drepturilor și nevoilor elevilor din România, găzduiește cea de-a doua ediție a proiectului „Gala elevului reprezentant”, eveniment care va avea loc pe data de 31 mai. Tema de anul acesta este una simbolică pentru bunul demers al actului educațional: „From ESC to CTRL in education”.

Educaţia, pas către valorile democratice

Din dorința de a recunoaște inițiativele de impact ale activiștilor educaționali, Consiliul Național al Elevilor își propune să premieze contribuția acestora la îmbunătățirea sistemului de învățământ. Precum tasta CTRL nu funcționează decât împreună cu alte taste, nici sistemul de educație nu poate să atingă un nivel performant în lipsa unei eficiente cooperări între actorii săi.

“Gala va reuni elevi care, prin implicarea lor activă în viața comunității, sunt și vor fi cetățenii de care avem nevoie, profesori dedicați în totalitate perfecționării sistemului de învățământ, activiști care contribuie zilnic la înfăptuirea unei schimbări și echipele din spatele inițiativelor educaționale benefice pentru dimensiunea învățării ca factor formator în dezvoltarea personală și socială a elevilor. Educația reprezintă un factor indispensabil pentru formarea unei comunități responsabile, orientate spre adevăratele valori democratice. În cazul în care cunoști o persoană ale cărei inițiative reprezintă un punct de reper pentru dezvoltarea performantă  a sistemului educațional, poți să o nominalizezi accesând următorul link: https://gala.consiliulelevilor.ro/”, a precizat Alessandra Iuşan, secretar executiv al Consiliului Judeţean al Elevilor Mureş.

Categoriile în cadrul cărora puteți face o nominalizare sunt: „Profesori de nota 10”, „Elevi care schimbă comunitatea”, „Inițiative pentru educație” și „Activiști pentru educație”. De asemenea, pentru mai multe detalii, puteți să accesați pagina oficială a Consiliului Național al Elevilor.

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE