După promovare, în vizor un prim titlu Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 89 Vizualizări

După promovare, în vizor un prim titlu

Câștigători detașați ai grupei 4 din cadrul Campionatului Național de futsal la juniori sub 19 ani și a barajului pentru turneul final, CSM Târgu-Mureș va susține turneul în aceste zile în Sala Polivalentă din Piatra Neamț. Târgumureșenii au obținut victorii pe linie în prima fază și au întrecut la baraj cu două victorii CFF Cluj, 7-3 în deplasare și 7-1 pe teren propriu, victorii care i-au dus la turneul de 12 echipe care va desemna campioana. Acestea au fost repartizate în patru grupe de câte trei, iar câștigătoarele grupelor vor susține semifinalele.

CSM Târgu-Mureș face parte din grupa B, alături de KSE Târgu Secuiesc și Știința „U” Craiova, pe care le vor întâlni vineri, 24 mai, (ora 14.30) și sâmbătă, 25 mai (ora 13.30). În cazul câștigării grupei, mureșenii vor întâlni în semifinale câștigătoarea grupei C, din care fac parte Ceahlăul Piatra Neamț, FK Odorheiu Secuiesc și Junior 2017 Corund. În celelalte grupe se află West Deva, Viitorul Băleasa și Dunărea Călărași (Grupa A), Informatica Tmișoara, CS United Galați și CSM Vaslui (Grupa D). Din echipa mureșeană fac parte majoritatea jucătorilor care au obținut recent promovarea în Liga I și care urmăresc să încheie sezonul cu un prim trofeu la futsal în vitrina CSM, după ce au ratat Cupa României, 2-5 în finala cu Informatica Timișoara.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE