Final tragic pentru ursul lovit de o mașină pe DN 11 Stiri regionale
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 671 Vizualizări

Final tragic pentru ursul lovit de o mașină pe DN 11

Ursul lovit marţi dimineaţă de o maşină care circula pe DN11 a fost eutanasiat, după ce a fost transportat într-o rezervaţie din judeţul Braşov, iar medicii au constatat că nu mai poate fi salvat.
„Animalul a fost rănit grav şi pentru salvarea sa Agenţia de Mediu Covasna a solicitat sprijinul Asociaţiei Milioane de Prieteni. Animalul rănit a fost transportat în Sanctuarul Libearty, iar medicul colaborator al asociaţiei şi medicul veterinar zonal din partea Direcţiei Sanitar Veterinare au efectuat un control amănunţit. Din păcate, starea ursului a fost una extrem de gravă. Cu fracturi la ambele picioare din faţă şi hemoragii interne, s-a luat decizia eutanasierii lui pentru a-i curma suferinţa. În toată perioada investigaţiilor medicale ursul a fost anesteziat”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Milioane de Prieteni, pe pagina de Facebook.
Potrivit acestora, ursul avea circa trei ani şi jumătate.
„Asociaţia Milioane de Prieteni sfătuieşte toţi conducătorii auto să fie atenţi în această perioadă, întrucât din cauza schimbărilor climatice urşii nu au intrat încă la hibernare şi ies din păduri în căutare de hrană”, au mai menţionat aceştia pe pagina de socializare.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, ursul a fost lovit de o maşină care circula pe DN11, din direcţia Târgu Secuiesc către Braşov.
Ursul se afla pe partea carosabilă, pe sensul de mers al autovehiculului şi a fost rănit grav în impact, suferind leziuni la membrele din faţă.
Animalul s-a deplasat apoi circa 200 de metri pe un teren agricol, unde a fost tranchilizat de către un medic veterinar, fiind ulterior transportat la rezervaţia pentru urşi din judeţul Braşov.

(www.agerpres.ro)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE