Romanul „Rugină” de Valentin Covaciu lansat la Cupola de sticlă din Cetatea Medievală Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 329 Vizualizări

Romanul „Rugină” de Valentin Covaciu lansat la Cupola de sticlă din Cetatea Medievală

Evenimentul dedicat lansării romanului „Rugină” de Valentin Covaciu în Târgu Mureș, va avea loc joi, 5 decembrie, de la ora 18.30, în Cupola de sticlă din Cetatea Medievală. Despre roman vor vorbi criticii literari Alexandru Cistelecan și Călin Crăciun, Alexandra Blendea, redactor al editurii Casa Cărții de Știință, și scriitorul și jurnalistul Andrei Vornicu.

Romanul a fost publicat de Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, fiind câștigătorul concursului de manuscrise Prozoteca, organizat de editură în 2019. Din juriu au făcut parte Alex Goldiș, critic literar, și Horia Corcheș, scriitor.

„Am început să scriu romanul la începutul anului 2016 și, după mai multe pauze și reveniri asupra textului, l-am finalizat în această vară. Textul urmărește 3 fire narative principale, care împreună țes o poveste a generației mele, oameni născuți la sfârșitul anilor 80 – începutul anilor 90. Pe fundal, avem o frescă a anilor 90, văzuți prin ochii unui tânăr adult care-și „revizitează” copilăria, iar în prim-plan, mai acute și greu de surprins, avem două fire narative mai apropiate prezentului. Narațiunea are un puternic caracter autobiografic, asumat, însă trebuie să ținem cont de faptul că e un roman, nu o biografie, iar textul e ficționalizat destul de mult, în principal în ceea ce privește personajele, unde bineînțeles că „împrumuturile” nu corespund nici ca trăsături, nici ca evenimente”, a declarat Valentin Covaciu.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii (http://www.casacartii.ro/detalii_2303_Rugina.html) și în cadrul evenimenimentului de lansare organizat joi, 5 decembrie, de la ora 18.30, în Cupola de sticlă din Cetatea Medievală (prețul unui exemplar va fi 35 de lei).

Evenimentul este organizat cu sprijinul Villa Vinèa, Teatru 3G, Asociația Amper și Asociația Podium.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE