Cooperare între MAI și structuri specializate SUA pentru combaterea infracționalității
14 august 2020Ministerul Afacerilor interne a transmis vineri, 14 august, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că în cursul acestei zile, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, împreună cu Ambasadorul SUA în România, Excelența Sa, Adrian Zuckerman, au susținut o declarație de presă la Aeroportul Internațional ,,Henri Coandă” din Otopeni, având ca subiect eficiența eforturilor autorităților române, în parteneriat cu cele din Statele Unite ale Americii, pentru lupta împotriva criminalității organizate, în special împotriva traficului de persoane.
,,Declarațiile au fost făcute în contextul extrădării a doi cetățeni români, a căror activitate infracțională desfășurată la nivel internațional a fost dejucată ca urmare a implicării directe a structurilor operative și de cooperare internațională din MAI în colaborare cu Interpol și structuri specializate de la nivelul Statelor Unite ale Americii. În concret, este vorba despre un cetățean român urmărit de autoritățile judiciare americane pentru comiterea infracțiunilor de trafic de migranți și complicitate la trafic de migranți, rețea infracțională ce acționa în România – Mexic – Statele Unite ale Americii. Cel de-al doilea cetățean român capturat pe teritoriul României și predat autorităților americane este cercetat pentru comiterea de infracţiuni informatice şi furt de identitate. Această acțiune face parte din misiunea asumată de Ministerul Afacerilor Interne de prevenire și combatere a infracționalității, sub toate formele ei, pentru siguranța tuturor cetățenilor și pentru întărirea parteneriatelor strategice la nivel internațional în atingerea acestor obiective prioritare”, a transmis Biroul de Presă al Ministerului Afacerilor Interne.
Andreea ȚIȚIU
Foto: Ministerul Afacerilor Interne
Lasă un comentariu