Turneu de concerte cu popas la Reghin Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 146 Vizualizări

Turneu de concerte cu popas la Reghin

Asociația Klavier Art a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că turneul de concerte intitulat ”Lumea copilăriei în muzică clasică… la patru mâini”, își reia activitatea după ce a fost întrerupt în luna martie de pandemia de noul coronavirus.

Ultimele 10 concerte se vor desfășura în aer liber în perioada 21 august – 20 septembrie, iar întregul turneu va avea loc în 14 centre culturale ale României, după cum urmează: Bârlad, Bușteni, Dorohoi, Horezu, Liveni, Odorheiu – Secuiesc, Onești, Sfântu Gheorghe, Reghin, Rădăuți, Siret, Sinaia, Suceava și Târgoviște.

,,Pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu prezintă imaginea plină de culoare a muzicii inspirate de lumea copilăriei din creația compozitorilor Robert Schuman, Edvard Grieg, Gabriel Fauré și Maurice Ravel, într-o formulă camerală inedită – pian la patru mâini. Proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național”, au transmis organizatorii evenimentului.

Accesul la evenimente este liber, în limita locurilor disponibile, respectându-se toate regulile în ceea ce privește siguranța participanților.

În tabelul următor, se poate observa calendarul concertelor viitoare din cadrul turneului:

4 septembrie, ora 18.00 – Biserica Evanghelică Reghin, în curte;

5 septembrie, ora 17.00 – Centrul de cultură Arcuș, Casa Bastion Sfântu Gheorghe, în curte;

18 septembrie, ora 18.00 – Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, în curte;

20 septembrie, ora 11.00 – Muzeul Vasile Pârvan, pavilionul expozițional Marcel Guguianu Bârlad, în curte.

Andreea ȚIȚIU

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE