Curs postuniversitar în domeniul infrastructurilor critice la UMFST Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 961 Vizualizări

Curs postuniversitar în domeniul infrastructurilor critice la UMFST

Reprezentanții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ,,George Emil Palade” din Târgu Mureș au transmis joi, 5 noiembrie, faptul că Departamentul de Formare Profesioanlă Continuă din cadrul UMFST informează cu privire la cursul postuniversitar ,,Formarea și pregătirea ofițerilor de legătură pentru securitatea infrastructurilor critice naționale/europene”, care este acreditat de Ministerul Educației și Cercetării.

,,Cursul se adresează absolvenților de învățământ superior cu diploma de licență și are ca scop dezvoltarea și formarea profesională continuă a categoriilor de persoane implicate în domeniul protecției infrastructurilor critice, care sunt activități care au drept scop asigurarea funcționalității, a continuității și a integrității infrastructurilor critice pentru a descuraja, diminua și neutraliza amenințările, riscurile sau punctele vulnerabile”, informează reprezentanții UMFST.

Cursul se va desfășura în perioada 15 martie – 15 iunie 2021, fiind coordonat de către conf.dr. Nicolae Ploeșteanu.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE