Informații despre noua aplicație Inspectorul Pădurii
4 februarie 2021Reprezentanții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor au informat că aplicația Inspectorul Pădurii, care asigură pentru publicul larg transparența în ceea ce privește trasabilitatea materialului lemnos, va fi disponibilă într-o nouă versiune până la data de 10 februarie.
,,Vechea aplicație, care utilizează informații din SUMAL 1.0, și-a încetat funcționarea odată cu punerea în funcțiune a noului SUMAL. În prezent, echipa de dezvoltare lucrează împreună cu specialiștii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la armonizarea modului de prezentare a datelor la momentul interogării automate a SUMAL 2.0, precum și la testarea efectivă a aplicației. Data lansării efective depinde de finalizarea procesului de testare, dar nu mai târziu de 10 februarie”, au transmis reprezentanții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Totodată, în această perioadă, orice transport de lemn asupra căruia există suspiciuni poate fi verificat prin apelarea 112, operatorii verificând existența avizului și legalitatea transportului în baza de date a SUMAL 2.0.
Noua aplicație Inspectorul Pădurii va beneficia de o interfață nouă și de îmbunătățiri în ceea ce privește experiența utilizatorului.
Andreea ȚIȚIU
Lasă un comentariu