Investiții importante la Aeroportul ”Transilvania” Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 462 Vizualizări

Investiții importante la Aeroportul ”Transilvania”

Președintele Consiliului Județean (CJ) Mureș, Péter Ferenc, împreună cu Kovács Mihály Levente, vicepreședinte al aceleiași instituții, au efectuat o vizită marți, 23 martie, la Aeroportul Internațional ”Transilvania” pentru a vedea modul în care se desfășoară lucrările de modernizare.

Biroul de Presă al instituției a remis un comunicat miercuri, 24 martie, în care se amintește despre modificările care se aduc Aeroportului Transilvania.

„Lucrările de modernizare a Aeroportului ””Transilvania au început încă din anul 2017, iar după finalizare valoarea investițiilor realizate va depăși suma de 70 milioane de lei”, specifică sursa amintită.

Președintele CJ Mureș a precizat că lucrările de la Aeroportul ”Transilvania” se desfășoară îndeosebi noaptea pentru a nu periclita traficul redus în această perioadă.

„Investițiile în dezvoltarea aeroportului nu s-au terminat încă, în prezent este în proces de evaluare proiectul cu finanțare nerambursabilă din fonduri UE pentru dotarea cu sistem de securitate a Aeroportului și construire stație de pompieri, precum și proiectul pentru extinderea terminalului de pasageri și a platformei de îmbarcare-debarcare pasageri”, a explicat Péter Ferenc.

Modernizarea aeroportului, o necesitate

În urma vizitei, Kovács Mihály Levente consideră că modernizarea Aeroportului este o necesitate a județului pentru dezvoltarea pe plan turistic și economic.

„Dezvoltarea Aeroportului este esențială pentru județul Mureș. Lucrările în curs vor contribui la creșterea siguranței operaționale a Aeroportului, acesta va fi mai modern și în conformitate cu standardele din Uniunea Europeană. Ne străduim să atragem companiile aeriene și lor să merite să aleagă Târgu Mureșul. Scopul nostru ar fi să avem câți mai mulți beneficiari ai acestui aeroport modern. Datorită poziției geografice favorabile – linia de cale ferată, drumul european E60 și viitoarea autostradă a Transilvaniei de Nord – Aeroportul și astfel și județul Mureș și județele învecinate să devină un important centru turistic și de afaceri”, a specificat vicepreședintele CJ Mureș.

Sistem de drenare a apei pluviale

O schimbare majoră care se face la Aeroportul Internațional ”Transilvania” este proiectarea unui sistem de drenare dar și de colectare a apelor pluviale.

„Una dintre componentele acestor lucrări ample vizează proiectarea sistemului de drenare și colectare a apei pluviale, precum și construirea unei stații de tratare a acestora. Pentru a nu perturba deservirea pasagerilor curselor regulate și ocazionale de pe Aeroport, aceste lucrări s-au derulat pe timpul nopții, când activitatea operațională este suspendată. În acest moment, investiția este finalizată în proporție de 90%. Pe 23 martie a început construirea stației de pompare, compusă din 4 bazine/cămine subterane submersibile și un cămin subteran pentru grupul electrogen, iar antreprenorul are la dispoziție trei luni pentru a finaliza lucrările. Lucrările, cu o valoare aproape 14  milioane de lei, au fost suportate din bugetul județean de către Consiliul Județean Mureș”, se specifică în aceeași sursă.

Balizaj luminos

O altă lucrare aproape de finalizare este modernizarea sistemului de balizaj luminos. Investiția se ridică la 4 milioane de lei și, la fel ca lucrarea precedentă, a fost finanțată din bugetul CJ Mureș.

„Lucrările privind sistemul de balizaj luminos de categoria II OACI la calea de rulare Alfa și platforma de îmbarcare/ debarcare pasageri  numărul 2 se apropie, de asemenea, de finalizare. Execuția balizajului căii de rulare Alfa şi a platformei asociate acesteia de cat II OACI va asigura condiţiile de circulaţie în siguranţă a aeronavelor, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă. Lucrările de investiții în valoare de aproximativ de 4 milioane lei au fost finanțate integral de la bugetul Consiliului Județean Mureș. Și această lucrare se desfășoară atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte”, se explică în comunicat.

Încălzire cu panouri solare

Totodată, centrala termică este supusă modernizării, întrucât sistemul a fost construit odată cu aeroportul. Investiția se ridică peste 1 milion de lei. Mai mult, în plan se află și instalarea unui sistem de încălzire cu panouri solare.

„Este în fază de finalizare și un al treilea proiect important, care constă în modernizarea centralei termice nr. 1 a Aeroportului. Sistemul de încălzire a fost construit și dat în exploatare o dată cu Aeroportul, acum 53 de ani. Din suma de peste un milion de lei aprobată pentru această investiție, au fost achiziționate două cazane noi de ultimă generație și înlocuite conductele de transport a agentului termic din canalul termic. Sistemul funcționează cu un randament ridicat în condițiile de consum de gaz metan redus. Mai urmează achiziționarea și instalarea unui sistem de încălzire cu energie regenerabilă – solară – cu 21 de panouri, care vor asigura 54% din energia termică”, se punctează în sursa amintită.

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE