Parteneriat aprobat. Colinele Transilvaniei, destinație pentru ecoturism
29 iulie 2021Consilierii județeni au aprobat joi, 29 iulie, într-o ședință ordinară de lucru, Scrisoarea de susținere a inițiativei „Parteneriat pentru dezvoltarea și promovarea destinației de ecoturism Colinele Transilvaniei”, promovată de Asociația Mioritics.
Termenii parteneriatului
Potrivit președintelui Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, parteneriatul a fost inițiat de către reprezentanții Asociației Mioritics.
”Implicarea autorității publice județene în susținerea parteneriatului presupune derularea următoarelor activități: includerea Unității de Management a destinaţiei Colinele Transilvaniei pe lista participanţilor la consultările județene ce vor avea loc pe subiecte legate de turism şi dezvoltarea infrastructurii de bază, comunicarea bilaterală cu Unitatea de Management a destinației de ecoturism Colinele Transilvaniei în legătură cu evenimentele organizate în localitățile de pe raza județului Mureș și care sunt incluse în destinația Colinele Transilvaniei, organizarea de întâlniri periodice cu Unitatea de Management a destinaţiei de ecoturism Colinele Transilvaniei pentru armonizarea şi completarea planurilor de acţiuni pe termen scurt şi mediu, în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului şi promovarea resurselor, dar şi a domeniilor conexe”, a precizat președintele Consiliului Județean Mureș.
Conceptul unei destinaţii de ecoturism cu numele de Colinele Transilvaniei a fost inițiat în anul 2016 de Asociaţia Mioritics, cu sprijinul Asociaţiei de Ecoturism din România, iar suprafața acesteia coincide cu aria Natura 2000 Podişul Hârtibaciu – Sighişoara Târnava Mare – Olt.
Alături de Asociația Mioritics și Consiliul Județean Mureș, lista partenerilor este întregită de Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, Grupul de Acțiune Locală (GAL) Dealurile Târnavelor, GAL Microregiunea Hârtibaciu, GAL Podişul Mediaşului, GAL Asociaţia Transilvană Braşov Nord, WWF Romania, Fundaţia ADEPT, Mihai Eminescu Trust, Fundația Biserici Fortificate și Asociația Monumentum.
Alex TOTH
(Foto: sergiuvoicu.ro)
Lasă un comentariu