”Vom avea suficiente gaze la iarnă sau vom fi nevoiți să retrăim vremuri pe care le credeam de mult apuse?” Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 300 Vizualizări

”Vom avea suficiente gaze la iarnă sau vom fi nevoiți să retrăim vremuri pe care le credeam de mult apuse?”

Președintele interimar al Partidului Social Democrat (PSD) Mureș, deputatul Dumitrița Gliga, a adresat luni, 27 septembrie, către Virgil-Daniel Popescu, ministrul Energiei, și Tiberiu Horațiu Gorun, secretar general al Guvernului, întrebarea ”Vom avea suficiente gaze la iarnă sau vom fi nevoiți să retrăim vremuri pe care le credeam de mult apuse?”.

”România trebuie să se pregătească temeinic”

”Scumpirile deja de notorietate din domeniul energiei par să afecteze din ce în ce mai mulți cetățeni, atât la nivel național, cât și european. În același timp, publicațiile de specialitate analizează starea de fapt și invocă din ce în ce mai răsunător iminența unei noi crize economice generată de piața de energie. De asemenea, Ziarul Financiar vorbește tot mai des despre un posibil deficit de gaze naturale la nivel european, previzionat pentru lunile de iarnă, iar în toată presa din România sunt vehiculate tot felul de cifre mai mult sau mai puțin îngrijorătoare privind capacitatea de a face față unei ierni mai aspre. Mai mult, conform Sputnik, România riscă să rămână fără gazul rusesc. Această previziune are la bază creşterea importurilor de gaze de la Gazprom, criza energetică europeană şi problematica Nord Stream. Consider că o astfel de previziune nu trebuie ignorată, iar România trebuie să se pregătească temeinic”, a arătat deputatul social-democrat Dumitrița Gliga.

La final, președintele interimar al PSD Mureș a adresat următoarele întrebări concrete celor doi reprezentanți ai Guvernului României:

”În această situaţie, încrezătoare că odată cu finalizarea mult așteptatului congres veți dedica mai mult timp problemelor stringente ale țării, vă întreb, domnilor miniștri: Care sunt previziunile de import de gaze naturale pentru lunile de iarnă? Care este capacitatea rezervelor de gaz stocate la acest moment în țară? Care este capacitatea de extracție pe oră, a gazului natural din rezervele naționale existente? Care este capacitatea reală a „zestrei de gaz” (line pack) a României la momentul actual? Care sunt demersurile concrete inițiate până acum de Guvern pentru asigurarea tuturor resurselor energetice necesare lunilor de iarnă?”.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE