Deputatul Buicu, apel pentru urgentarea procedurii de autorizare a Centrului de Arși Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 198 Vizualizări

Deputatul Buicu, apel pentru urgentarea procedurii de autorizare a Centrului de Arși

Reprezentanții Ministerului Sănătății care coordonează proiectele de infrastructură finanțate prin intermediul Băncii Mondiale au depus, în data de 9 noiembrie 2021, la Primăria municipiului Târgu Mureș, documentația pentru obținerea autorizației de construire pentru Centrul de Mari Arși, potrivit unor surse bine documentate ale cotidianului Zi de Zi.

Concret, documentația este alcătuită din două dosare, respectiv o cerere pentru emiterea autorizației de construire a unui Centru de Arși și reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziționare și conectare a departamentelor UPU, ATI, Chirurgie pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și pentru emiterea autorizației de construire a unei punți de legătură, de conectare a Centrului de Arși cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Aceleași surse ne-au dezvăluit că cele două dosare au avut nevoie de completare, astfel încât ele au primit număr de înregistrare abia în data de 16 noiembrie, în prezent aflându-se în custodia lui Laurențiu Măcean, șeful Serviciului Autorizări în Construcții din cadrul Primăriei municipiului Târgu Mureș.

Apel făcut de Corneliu Florin Buicu

Joi, 18 noiembrie, deputatul social-democrat Corneliu Florin Buicu a scris, pe pagina sa de Facebook, un text prin intermediul căruia solicită autorităților locale din Târgu Mureș să soluționeze cu celeritate cererile pentru obținerea autorizației de construire pentru Centrul de Mari Arși.

”Fac un apel către Primăria Târgu Mureș astfel încât, dacă este completă documentația din dosar, să fie în sfârșit finalizat procesul premergător licitației pentru noua construcție. De menționat că este vorba despre construirea unui centru de mari arși și reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziționare și conectare a departamentelor de urgență, ATI și chirurgie pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Obiectivul, o clădire nouă de fapt, în valoare totală de 296.351.237,86 lei, va dispune de 15 paturi pentru tratarea pacienților arși, un bloc operator cu 25 de săli de operație, secția clinică ATI cu 44 de paturi, spații conexe care va fi legat printr-o pasarela cu actuala clădire a Spitalului Clinic Judetean de Urgenţă”, a precizat deputatul Corneliu Florin Buicu, care deține și funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și familie din Camera Deputaților.

Ne exprimăm speranța că cele două dosare de aprobarea cărora depinde continuarea procedurilor pentru construirea unui Centru de Mari Arși la Târgu Mureș nu vor fi blocate, ci vor fi soluționate în cel mai scurt timp posibil, durata estimată a lucrărilor fiind de 36 de luni, iar termenul limită  31 decembrie 2024.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE