Sponsorizările vin greu la Festivalul Medieval Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 32 Vizualizări

Sponsorizările vin greu la Festivalul Medieval

4809_sponsorizar.gifAu rămas mai puţin de două luni pâna la festivalul Sighişoara Medievală, ediţia a 14-a. Pentru a veni în sprijinul sighişorenilor care dispun de spaţii de cazare ce pot fi închiriate turiştilor pe perioada manifestării (28-30 iulie) Primăria a înfiinţat un dispecerat de cazare. La numărul de telefon 779779 sau la sediul Primăriei, camera 13 (persoană de contact Dana Zălog) sighişorenii pot comunica de pe acum numărul camerelor disponibile, adresa şi datele de contact. Acest serviciu este gratuit. Biroul de Relaţii cu publicul a anunţat că în perioada festivalului dispeceratul de cazare va funcţiona la sediul Biroului de Informare Turistică din piaţa Octavian Goga şi, la fel ca anul trecut, ar mai putea fi instalat un cort în gară unde turiştii să afle informaţii proaspete despre posibilităţile de cazare.
Următoarea conferinţă de presă a organizatorilor Festivalului Sighişoara Medievală va avea loc pe la începutul lunii iulie.
Ieri, a avut loc selecţia de oferte pentru desemnarea firmei care se va ocupa de sonorizare, scenă, lumini, însă nu a fost desemnat nici un câştigător. "Am avut două oferte. Unii nu au avut toate documentele necesare, ceilalţi au fost prea scumpi. Vom repeta procedura în termen de cinci zile", a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihaela Turk.
Sponsorizările vin destul de greu, însă edilii spun că sponsorii se adună de regulă pe ultima sută de metri. Ofertele de sponsorizare confirmate pânâ în momentul de faţă acoperă aproximativ 20 la sută din bugetul estimat al festivalului (de 3 miliarde ROL), exceptând banii preconizaţi a se încasa din bilete şi închierieri de terenuri (comercinţii au început să vină cu cereri pentru închierieri, iar Primăria a tipărit pentru acest an, în premieră şi un formular tip).
Cât despre partea artistică, Ducu Bertzi a promis că în cursul serii de azi va trimite Primăriei lista folkiştilor ce vor concerta la festival. Se ştie deocamdată că Nicu Alifantis şi trupa Zan pregătesc un concert anivesar supriză: în 2006 se împlinesc 10 ani de la înfiinţarea formaţiei, iar lansarea acesteia a avut loc tot la Sighişoara în urmă cu un deceniu.

Florentina CLĂUGĂR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE