AIESEC își deschide porțile pentru noi membri Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 594 Vizualizări

AIESEC își deschide porțile pentru noi membri

111Cu o prezență în peste 125 de țări, AIESEC își propune împlinirea și dezvoltarea potențialului uman prin oportunități diverse, experiențe internaționale, stagii de practică sau de voluntariat și o rețea globală oferite tinerilor pentru a-și atinge potențialul maxim. Prezentă local și în Târgu-Mureș, organizația se află în plin proces de recrutare, căutând în special studenți nerăbdători să se implice în comunitatea lor prin programe de impact. Mai mult despre activitatea membrilor AIESEC și experiența sa personală ne va spune Vlad Pasc, vicepreședinte pe Departamentul de Resurse Umane.

Reporter: Ce e AIESEC? Cu ce se ocupă?

Vlad Pasc: AIESEC este cea mai mare organizaţie de tineri din lume. Acronimul vine din franceză şi înseamnă Asociația Internațională a Studenților la Științe Economice și Comerciale. Dar desigur, chiar dacă numele datează din perioada sfârşitului celui de-al doilea Război Mondial, astăzi, organizaţia reprezintă mult mai mult de atât. Este formată şi condusă chiar şi la nivel internaţional doar de tineri, în cea mai mare parte studenţi şi este prezentă în peste 127 de ţări şi teritorii. AIESEC  în România are de asemenea 16 comitete locale, în cele mai mari centre universitare, inclusiv Târgu-Mureş. În ceea ce priveşte activitatea organizaţiei, aceasta se rezumă la dezvoltarea potenţialului uman prin experienţe de leadership. Mai simplu spus, în AIESEC studenţii care doresc, pot să devină cea mai buna versiune a lor. Aceste experienţe de leadership sunt realizate în primul rând prin proiectele de schimb de experienţă ca voluntari internaţionali pe diferite domenii prin programul Global Volunteer sau ca practicanţi plătiţi prin programele Global Talent sau Global Entrepreneur, dar de asemenea şi prin experienţele în echipele care se ocupă de implementarea acestor programe la nivel local.

112

Rep.: Cine se poate înscrie? Care este practic activitatea membrilor?

V.P.: Fiind o organizaţie formată preponderent din studenţi, ei sunt cei pe care îi recrutăm în principal, printr-un proces asemănător celui de angajare. Pe lângă aceştia, în Târgu-Mureş, am început să recrutăm şi liceeni dintre cei mai bine pregătiţi, care să se potrivească cu misiunea AIESEC. Acest lucru  este datorat prezenţei altor organizaţii, precum Şcoala de Valori, care ajută liceenii să iasă din zona de confort prin proiecte ca GROW, organizat în parteneriat cu AIESEC. Aceştia fiind selectaţi în urma unor recomandări, vor trece prin acelaşi proces ca şi studenţii. Activitatea membrilor pe orice proiect sau departament urmăreşte câţiva paşi: planificare împreună cu echipa, promovarea proiectului respectiv atât online, cât şi fizic prin evenimente sau prezentări la clasă în funcţie de publicul ţintă, selectarea candidaţilor potriviţi în funcţie de proiect, şi asigurarea unui sistem de buddy – persoana responsabilă de aplicanţi sau candidaţi cu care aceştia vor ţine legătura şi care îi va îndruma în fiecare demers.

Rep.: Cum crezi că îi poate ajuta pe tineri implicarea în această organizaţie?

V.P.: Implicarea în AIESEC îi poate ajuta pe tineri atât pe plan personal prin dezvoltarea unor skill-uri interpersonale, de comunicare şi vorbit în faţa unui public, de limbă străină – limba engleză fiind un criteriu eliminatoriu în procesul de recrutare, deoarece contactul cu studenţi străini presupune un minimum de cunoştinţe în această limbă – cât şi pe plan profesional, începând cu abilităţile de muncă în echipă, gestionarea timpului, conducerea unei echipe, sentimentul de responsabilitate, învăţare prin practică şi contactul cu diferite companii şi instituţii partenere.

Rep.: Ce ne poţi spune despre experienţa ta în AIESEC de până acum? A fost una benefică?

V.P.: Experienţa mea a fost cu siguranţă una benefică, având în vedere că am rămas în organizaţie pentru mai bine de trei ani şi jumătate. M-am decis cu greu să aplic în AIESEC tocmai pentru că nu ştiam cu ce se mănâncă. Când  în cele din urmă m-am hotărât să aplic, am fost acceptat şi am trecut printr-un proces de inducţie/pregătire cu privire la ce este AIESEC. Apoi, pe o perioada de doi ani şi jumătate, am avut ocazia să fiu membru de echipă pe mai multe proiecte, printre care se numără şi o experienţă de lider de echipă. De asemenea, în iarna dintre 2013-2014 am participat ca voluntar internaţional la un proiect educaţional în Varşovia unde am predat engleză timp de şase săptămâni. Această experienţă mi-a deschis ochii, dându-mi seama că asta e ceea ce vreau să fac pe viitor, aşa că în toamna lui 2014 m-am înscris la facultate la o specializare care îmi permite să devin, printre altele, şi profesor de limba engleză. De atunci a mai trecut ceva timp, perioadă în care am fost membru în echipa de organizare a proiectului GROW – ediția din primăvara anului 2015 şi a unui proiect ce promova schimburile de voluntari pentru studenţii din Târgu-Mureș – Global Citizen. Apoi am aplicat ca şi vicepreşedinte Talent Management (Resurse Umane – n.r.) în board-ul de conducere al AIESEC Târgu-Mureş, poziţie pe care o ocup în prezent, fiind responsabil de recrutările de membri.

Rep.: Care este punctul forte al organizaţiei şi ce impact au proiectele acesteia asupra comunităţii locale?

V.P.: Punctul forte este desigur faptul că suntem tineri şi că lucrăm cu tineri, pentru că în cele din urmă acesta e scopul: cu cât eşti mai pregătit de tânăr, cu atât mai devreme poţi începe să aduci o schimbare benefică în comunitatea în care ai crescut. Leadership-ul nu înseamnă să fii pus într-o poziţie în care să fii şef, să dai ordine şi în cele din urmă să fii temut de cei pe care îi conduci, leadership-ul este atunci când  prin ceea ce faci tu, îi convingi şi pe ceilalţi să vrea să facă acelaşi lucru sau să-şi aducă contribuţia la un scop comun.

A consemnat Ilinca BURDULEA

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE