Neînţelegeri DGASPC Mureş – Fundaţia Kiwi „Casa Bucuriei”. Mărul discordiei, licenţa pentru serviciile de adopţie Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1190 Vizualizări

Neînţelegeri DGASPC Mureş – Fundaţia Kiwi „Casa Bucuriei”. Mărul discordiei, licenţa pentru serviciile de adopţie

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş a preluat integral activitatea de plasare spre adopţie a copiilor abandonaţi, după ce a reziliat contractul cu Fundaţia Kiwi „Casa Bucuriei” din Târgu-Mureş pe motiv că aceasta nu deţine licenţă de funcţionare.
În aceste condiţii, sarcina întocmirii dosarelor de adopţie va reveni exclusiv DGASPC Mureş care, de asemenea, nu deţine licenţa respectivă.
Din acest motiv, organizaţia neguvernamentală târgumureşeană reclamă existenţa unei discriminări între instituţiile de stat şi cele private, mai ales în condiţiile în care, conform reprezentanţilor acesteia, la nivel naţional nu există o reglementare a standardelor în vederea obţinerii licenţei de funcţionare.
„Văzând că sunt foarte mulţi copii care stau foarte mult în spital, doi ani sau poate şi mai mult, pentru că nu erau destui asistenţi sociali, am deschis acest serviciu care a funcţionat foarte bine. În luna februarie, am primit o adresă prin care ni se spune că ni se reziliază contractul de colaborare pentru că lipseşte licenţa de funcţionare. Într-adevăr, nu avem licenţă de funcţionare pentru că la nivel naţional nu sunt standarde. Dar se pare că o instituţie de stat poate funcţiona fără standarde, pe când o instituţie privată nu poate. Cele 30 de dosare care erau în lucru la noi a trebuit să le predăm DGASPC-ului. Nu ar fi nicio problemă dacă ei ar putea să facă faţă, dar managerul de caz căruia i s-au înmânat dosarele mai avea 180 de cazuri în lucru şi a spus că nu o să se poată ocupa. Asta înseamnă că aceşti copii o să rămână în sistem”, a declarat presei project managerul Fundaţiei Kiwi, Luminiţa Micliuc.
Şefa Serviciul juridic din cadrul DGASPC Mureş, Ioana Dan, a arătat că direcţia are suficienţi specialişti care să se ocupe de cazurile respective şi nu mai are nevoie de ajutor.
„Serviciul Familial din cadrul Direcţiei are acum foarte mulţi specialişti şi s-a considerat că e mai bine să fie instrumentate aceste dosare de către instituţia noastră, urmând integrarea în familie sau adopţie, după cum prevede managerul de caz. Dar avem suficienţi manageri de caz pentru acele dosare (…) Noi n-am impus niciun standard, iar în privinţa licenţei, noi încercăm să o obţinem prin reorganizarea centrelor, a serviciilor”, a precizat Ioana Dan.
Fundatia Kiwi „Casa Bucuriei” şi-a început activitatea în anul 2004, când a început închiderea Leagănului de Copii, pentru a veni în sprijinul copiilor fără părinţi şi a celor abandonaţi în spitale.

(sursa: www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE