Hrană, căldură şi adăpost la Azilul de noapte din Târgu-Mureş! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 731 Vizualizări

Hrană, căldură şi adăpost la Azilul de noapte din Târgu-Mureş!

154 de persoane fără adăpost sunt cazate, în prezent, la Azilul de noapte situat pe strada Rozmarinului nr. 36 din municipiul Târgu-Mureş.

Potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Târgu-Mureş, având în vedere condiţiile sezonului rece au fost create toate condiţiile pentru funcţionarea corespunzătoare a aşezământului.

Azilul are o capacitate de 120 de locuri şi este destinat adăpostirii, pe o perioadă determinată, a persoanelor fără adăpost, care au avut ultimul domiciliu în municipiul Târgu-Mureş. Acestora li se asigură din partea primăriei haine de schimb, consiliere socială, iar celor care nu au posibilitatea de a se hrăni, sunt orientaţi către Cantina socială, în vederea servirii unei mese calde în această perioadă.

„Ca întotdeauna, suntem pregătiţi şi în acest sezon rece să-i adăpostim pe cei loviţi de soartă, oferindu-le hrană, căldură şi adăpost”, a declarat Claudiu Maior, consilier al primarului.

„Centrul Social – Adăpost de noapte” a fost înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Local Târgu-Mureș nr. 103/16 decembrie 1997, în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială.

“Scopul serviciului social îl reprezintă cazarea pe timp de noapte, activităţi de informare, consiliere, de inserţie/reinserţie socială, precum şi alte activităţi administrative pentru persoane adulte fără adăpost, care au avut ultimul domiciliu stabil pe raza municipiului Târgu-Mureş şi în momentul solicitării serviciului social nu își pot asigura, prin forțe proprii, nici un fel de adăpost și nu au aparţinători care i-ar putea găzdui. Activitatea Centrului social este făcută publică prin mass-media, în vederea informării şi conştientizării comunităţii privind categoria socială vulnerabilă a persoanelor fără adăpost, precum şi asupra serviciilor sociale de care aceştia beneficiază”, au transmis reprezentanţii Biroului de presă al Primăriei municipiului Târgu-Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE