Biroul porno-oval din Palatul Administrativ Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 149 Vizualizări

Biroul porno-oval din Palatul Administrativ

84_birouri-site.gifAmintirile îi chinuiesc, amintirile îi răscolesc

Fiecare birou de şef are o poveste, fiecare şef este foarte legat de biroul lui, poate că aceasta ar fi explicaţia pentru care unii se lasă atât de greu duşi din funcţii. Sunt legaţi de fiecare colţişor al rafturilor, scaunului şi, mai ales, a computerului. Computerul din biroul şefului de cabinet al prefectului are o poveste aparte, fiind, prin vară, ţinta unui atac al iubitorilor de imagini sexi şi porno. Cum se întâmpla de obicei în materie de comunicarea între presă şi instituţiile statului, a trebuit să cadă Năstase pentru ca noi să putem afla că acolo s-au întâmplat nişte lucruri nu tocmai ortodoxe. Cum acel birou nu este închis, cum acolo stau noaptea cei care asigură permanenţa, cum calculatorul nu era parolat, el sau ei, s-au delectat cu ceva situri porno. Norocul vizitatorilor ulteriori este materialul care acoperă canapeaua, o muşama care nu se poate îmbiba. Cică atunci, după descoperirea faptei, a fost un scandal de proporţii, probabil nefinalizat nici în ziua de astăzi. La urma urmei nu-i aşa mare nenorocire o plăcere virtuală, atâta timp cât s-a întâmplat şi la case mai mari, în mod real, nu virtual.

Ce-a rămas după PSD

Şeful de cabinet al prefectului, Marius Ichim, a găsit în biroul pe care l-a împărţit Cornel Brişcaru cu Mihaela Szamcsek multe amintiri. O tabacheră care părea moştenită de pe vremea secretarilor de partid, romane poliţiste, un volum al lui Ion Iliescu, “momente de istorie”, un pix cu sloganul PUR şi mai multe creioane. Dacă Ichim se plictiseşte sau vrea să-şi pună ordine în gânduri şi vorbire, îi recomandăm o scenă din “Maddie şi David”; să ascută creioanele şi să încerce, prin aruncare de jos în sus, să le înfigă în tavan. Marius Ichim a găsit mai multe cărţi neinteresante, Monitoare Oficiale şi alte hârţogării, pe care le-a trimis la subsol. De asemenea, un geam spart, două ventilatoare şi un cuier. Totuşi, pesediştii mureşeni au avut bunul simţ de a nu duce acasă mocheta.
Dar nici ţuica primită sau uitată într-un sertar şi nici calendarele de buzunar de campanie electorală. Totuşi nu ar fi bine ca cineva să bea din ţuica lăsată sau uitată. Nu se ştie niciodată!
Tot într-un sertar a fost găsită o eşarfă tricoloră înscrisă cu “Cinstire eroilor martiri ai neamului romănesc”. Din spirit de economie, aceasta a fost înnădită cu încă o bucată, pe care s-a adăugat “PSD Mureş“, Întrebarea este dacă eşarfa a fost reciclată. Respectiv, dacă s-a luat de pe o coroană depusă pentru a fi refolosită.
În biroul prefectului situaţia este la fel de statică şi rece ca pe vremuri, când prefecţii nu erau nici tocmai tineri, nici aşa plini de entuziasm. De altfel Ciprian Dobre explică: “Am găsit în birou multe medalii şi cupe, dar nici o cruce sau o hartă a judeţului. Am gasit cărţi de istorie recentă, dar nimic din trecut”.
Cora MUNTEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE