Vânătoare de judecători Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 52 Vizualizări

Vânătoare de judecători

Un judecător din cadrul Tribunalului Special Irakian (TSI) însărcinat cu judecarea fostului preşedinte irakian Saddam Hussein şi a membrilor fostului regim, a fost asasinat împreună cu fiul său, miercuri dimineaţa, la Bagdad, de către un grup de oameni înarmaţi. Un responsabil al Ministerului irakian al Justiţiei a precizat că Barwize Mohammed Marwane şi fiul său, Arayan, au fost atacaţi după ce au ieşit din domiciliul lor situat în cartierul Noul Bagdad, din estul capitalei. Cei doi bărbaţi, de origine kurdă, sunt primii membri ai Tribunalului Special Irakian care sunt ucişi. Un expert juridic occidental a declarat că activitatea acestei Curţi este împiedicată de ameninţările adresate membrilor ei, însă a refuzat să precizeze dacă o parte dintre aceştia au fost răniţi sau ucişi. Un număr de 30 de judecători lucrează în prezent pentru Tribunal. Nu este pentru prima dată când membri ai sistemului judiciar irakian fac obiectul unor astfel de atacuri. De la căderea regimului lui Saddam Hussein, în aprilie 2003, rebelii au ucis un număr de 20 de judecători, potrivit unui responsabil al Ministerului irakian al Justiţiei. Înfiinţat de coaliţia condusă de Statele Unite ale Americii în decembrie 2003, TSI este însărcinat cu judecarea persoanelor acuzate de "genocid, crime împotriva umanităţii, crime de război şi violarea legilor irakiene". Un frate vitreg al fostului preşedinte Saddam Hussein, Barzan, şi fostul vice-preşedinte Taha Yassine Ramadan, vor fi primii lideri ai fostului regim care vor compărea în faţa TSI. Fostul dictator irakian, Saddam Hussein, va fi judecat în cursul anului 2006.
Ioan BUTIURCĂ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE