Vehiculele abandonate pe domeniul public vor fi ridicate Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 27 Vizualizări

Vehiculele abandonate pe domeniul public vor fi ridicate

11191_rabla.gifÎn data de 30 ianuarie 2008, pe raza municipiului Sighisoara, au fost depistate ca abandonate pe domeniul public, sau fara stapân, un numar de 10 autoturisme. În conformitate cu prevederile Legii nr.421/2002 (cu modificarile si completarile ulterioare) privind regimul juridic al vehiculelor abandonate sau fara stapân pe terenuri apartinând domeniului public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale precum si ale Hotarârii de Guvern nr.156/2003, proprietarii sau detinatorii legali ai acestor vehicule sau caroserii au fost somati, prin afisare pe vehicul sau caroserie, ca în termen de 10 zile sa procedeze la ridicarea acestora de pe domeniul public sau privat al statului sau al municipiului Sighisoara, în caz contrar, prin Dispozitie a Primarului municipiului se va trece la inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea si depozitarea vehiculului sau caroseriei si a bunurilor, aflate în interiorul acestora, într-un loc special amenajat, cheltuielile ocazionate de efectuarea acestor operatiuni urmând a fi suportate de catre proprietarul sau detinatorul legal al vehiculului sau caroseriei, ori, în lipsa acestuia, cheltuielile vor fi acoperite din sumele obtinute în urma valorificarii vehiculului sau caroseriei precum si a bunurilor aflate în interiorul acestora. Identificarea proprietarilor sau detinatorilor legali se va face si de catre organele de Politie, în baza Protocolului de colaborare nr.300408 din 13 martie 2003, încheiat între Primaria si Politia Municipiului Sighisoara, precum si prin intermediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor – Mures. De asemenea, Primaria municipiului Sighisoara, a ridicat, în data de 30 ianuarie 2008, la ora 10.10, de pe domeniul public o caroserie de Fiat Uno de culoare gri, care era abandonata pe str. Plopilor nr. 47, în parcarea auto. Caroseria a fost inventariata, transportata si depozitata în str. Cornesti, nr.54.

Sebastian ANGHEL

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE