Nimanui nu-i pasa de „Casa Thaliei”?

N-am nimic împotriva artei, dimpotriva, am o admiratie sincera pentru acesti oameni minunati care sunt pictorii, sculptorii si în general oamenii de arta care lasa posteritatii o particica din genialitatea lor, astfel încât si urmasii nostri sa se poata bucura de tot ce e mai frumos. N-am sa înteleg niciodata însa acea forma a „artei” în care sunt sacrificate fatadele si peretii unor cladiri, multe dintre ele edificii de cultura, care ar trebui sa însemne ceva pentru comunitate.
Concret, am trecut ieri pe lânga Teatrul National. Îmi amintesc ca în 2007 semnalam, într-o publicatie care se citea online, faptul ca zidurile „Casei Thaliei” au fost mâzgalite în mod miselesc si nedrept de catre minti bolnave, capabile se pare sa batjocoreasca orice în numele „frumosului”. Ce oameni de nimic trebuie sa fi fost indivizii care si-au permis sa picteze Teatrul, mi-am spus în gând, amintindu-mi de biserica din cartierul Dâmbu Pietros, profanata cu o inconstienta greu de imaginat la sfârsitul anului trecut de catre vandali care i-au plângarit fara mila zidurile cu graffiti.
Revenind la Teatru National, am ramas oarecum surprins ca desi a trecut ceva timp de la comiterea acelor acte reprobabile, nimeni nu a facut nimic pentru a remedia situatia, adica să elimine desenele si inscriptiile prin revopsirea peretilor.
Suntem chiar atât de nevoiasi încât nu ne permitem reabilitarea unui veritabil lacas de cultura, astfel încât acesta sa arate cât de cât demn? Ma îndoiesc de acest lucru. Nu cred însa ca ne putem permite sa fim chiar atât de saraci cu duhul încât sa toleram la nesfârsit poluarea vizuala comisa de derbedei care – în mod curios si inexplicabil – scapă mereu nepedepsiti pentru gesturile lor reprobabile. Haideti sa-i redam Teatrului National demnitatea pe care o merita!