Sfintii lunii ianuarie (IV) Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 43 Vizualizări

Sfintii lunii ianuarie (IV)

p_14_2_10.jpg
21 Ianuarie – Pomenirea Cuviosului Maxim Marturisitorul
Nascut în jurul anului 580 la Constantinopol într-o familie de rang înalt, educat temeinic la scolile înalte ale vremii, a fost chemat în anul 610 la curtea împaratului Heraclie, pentru ca la palat ajunsesera vestite cultura si inteligenta sa. A fost numit printre sfetnicii apropiati ai curtii, demnitate la care a renuntat dupa scurta vreme din cauza  ereziei monotelitilor ce negau cele doua firi si vointe ale Lui Hristos, grava eroare în care au cazut împaratul, demnitarii si multi clerici. Cuviosul Maxim a parasit capitala Bizantului si a mers la Manastirea din Hrisopoli, unde a fost calugarit si mai apoi a ajuns egumen. Ne aflând un sprijin puternic împotriva ereticilor, a plecat la Roma si a înduplecat pe fericitul papa Martin sa convoace un sobor local si sa dea anatemei erezia si pe sustinatorii ei de la Constantinopol. El însusi a scris si a raspândit multe carti prin care îi mustra pe eretici si aducea dovezi pertinente izvorâte din Sfânta Scriptura, ce întareau existenta celor doua firi, omeneasca si dumnezeiasca în acelasi trup nascut la Betleem de catre Sfânta Fecioara Maria. Revenind de la Roma împreuna cu cei doi Atanasie, ucenicii sai, a fost adus ca vinovat în fata Senatului orbit de erezia ce prinsese radacini. Pentru ca nu s-a supus împaratului cazut si el în ispita ereticilor, ci dimpotriva a scris si a cuvântat dreapta credinta a fost întemnitat, apoi, pentru a nu mai trimite scrisori sau vorbi în apararea adevarului dumnezeiesc, i s-a taiat mâna dreapta, i s-a smuls limba si a fost exilat în Lazichia unde a murit în anul 622, ca un aprig si drept apatator al Adevarului Lui Hristos. si ucenicii lui s-au bucurat de mucenicia marturisitoare ca si Cuviosul lor Parinte Maxim Marturisitorul. Din multele scrieri ale sale iata putine cuvinte despre pericopa evanghelica din Duminica Samarinencii: „Fântâna lui Iacob e Scriptura; apa e cunostinta din Scriptura; adâncimea fântânii e întelesul greu de atins al tainelor Scripturii. Galeata de apa e eruditia în tâlcuirea cuvântului dumnezeiesc al Scripturii…” (Filocalia III)

22 Ianuarie – Pomenirea Sfântului Apostol Timotei
Acesta a fost ucenicul caruia Sfântul Apostol Pavel i-a scris doua epistole, prima adresata astfel: „Pavel, apostol al lui Iisus Hristos…, lui Timotei, adevarat fiu în credinta”. Dupa anii de ucenicie, Timotei a fost suficient de bine pregatit, plin de râvna si de Har, încât Sfântul Pavel l-a asezat episcop al Efesului în vremea când cel dintâi episcop al cetatii, Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan fusese surghiunit de împaratul Domitian în insula Patmos. Atunci închinatorii la idoli din  Efes au avut o sarbatoare cu bauturi, betie, batai si ura împotriva crestinilor pe care îi loveau cu maciuci si pietre, îndemnati de diavolii-idoli ce le stapânea mintea si vointa. Pentru aceasta blasfemie, Prea Sfintitul Episcop Timotei i-a mustrat si i-a îndemnat sa se fereasca de asemenea rele obiceiuri, împlinind porunca din Epistola Sfântului Pavel: „Aceasta porunca îti încredintez fiule Timotei, ca potrivit proorocirilor facute mai înainte asupra ta, sa te lupti lupta cea buna, întru cuvântul lor.” si astfel s-a împlinit proorocia: pagânii au navalit asupra lui si l-au omorât. Dar Sfântul Apostol Ioan a revenit la Efes si a continuat crestinarea pagânilor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE