- admin
- 0 comentarii
- 76 Vizualizări
19 căutători de locuri de muncă, înşelaţi de un tânăr
24 ianuarie 2011
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Mureş au reţinut joi, 20 ianuarie, un tânăr de 22 ani din comuna Ernei, cercetat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. „În fapt, în sarcina tânărului s-a reţinut faptul că pe parcursul lunilor iunie – iulie 2010, a indus în eroare, cu privire la obţinerea unor contracte de muncă în străinătate, un număr de 19 persoane din mediul rural, încasând în acest scop sume cuprinse între 100-150 euro/persoană, iar în unele cazuri suma de 100 lei/persoană. Pentru a le câştiga încrederea, le-a prezentat contractele altor persoane care au plecat deja la lucru în străinătate”, a precizat comisar Livia Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Mureş.
Părţile vătămate s-au prezentat la data, ora şi locul stabilit, fiind convinse de buna credinţă a tânărului, însă au constatat că au fost înşelate, deoarece mijlocul de transport indicat de acesta nu a sosit în locul stabilit, cel care oferea locuri de muncă nefiind de găsit. Prejudiciul produs părţilor vătămate este de 1.250 de euro şi aproximativ 2.000 de lei. Întrucât pe parcursul cercetărilor, tânărul s-a sustras urmăririi penale, în urma măsurilor întreprinse, la data de 20.01.2011, s-a reuşit depistarea şi conducerea lui la sediul Poliţiei, fiind reţinut pe o perioadă de 24 ore. Acesta a fost prezentat la Judecătoria Târgu-Mureş, Instanţa a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu