City’us vrea iar tot Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 31 Vizualizări

City’us vrea iar tot

14_28.jpg
City’us Târgu-Mureş vrea să câştige iar campionatul şi Cupa României la futsal. Pregătirile pentru returul competiţiei interne au inclus ieri un meci amical între prima echipă şi echipa ce activează în liga a 2-a. Kacso Endre este antrenorul interimar până la vară.
City’us (liga 1) şi City’us 2 (liga a 2-a) au disputat ieri în Sala Sporturilor o partidă demonstrativă pentru public şi de pregătire pentru restartul campionatului. City’us va disputa duminică, 30 ianuarie, de la ora 18, în Sala Sporturilor, partida din cadrul etapei cu numărul XII a Ligii 1, înpotriva formaţiei Universitatea Alexandria, locul VIII în clasament. Antrenorul principal până în vară rămâne Kacso Endre. “Aşa a hotărât conducerea să rămân până în vară, cu experienţa mea ca jucător şi multe jocuri internaţionale eu zic că pot să ajut echipa să îndeplinim obiectivul”, ne-a declarat acesta.

Câştigă tot?

Clubul a rămas fără jucătorii străini, cu excepţia portarului Carlao Ferreira care a revenit şi va juca în continuare la Târgu-Mureş. În total lotul numără 14 jucători, printre noutăţi se numără şi revenirea lui Gabriel Molomfălean, după o accidentare. De asemenea au fost aduşi la prima echipă doi jucători de la echipa a 2-a. “Este important jocul de azi, avem mulţi jucători de la lotul naţional care au fost accidentaţi, Klein Laszlo, Robert Lupu şi Răzvan Radu au fost accidentaţi, sezonul acesta încă nu au jucat nici un meci şi se vede. Echipa I are mulţi jucători valoroşi, dar şi în echipa a II-a sunt jucători care se mişcă foarte bine”, a caracterizat antrenorul pregătirea de ieri. Pentru viitor, obiectivele sunt aceleaşi, cupa şi campionatul: “Suntem pregătiţi şi pentru meciul de duminică pe care eu zic că fără probleme ar trebui să-l câştigăm. Ne aşteaptă meciuri mai grele, în etapa următoare la Galaţi care ocupă locul II, dar sper să câştigăm tot şi să ajungem până în playoff pentru locul I. Obiectivele sunt campionatul şi cupa României”, a încheiat Kacso Endre.

City’us Târgu-Mureş este un club fondat în anul 2004 de Kiss Istvan. După ce a activat în liga secundă, clubul a fuzionat în anul 2006 cu formaţia de primă ligă Cosmos Piteşti şi începând cu sezonul 2007-2008 şi-a început ascensiunea în prima ligă. City’us Târgu-Mureş a câştigat Cupa României la futsal, în ediţiile 2008 (2-1 în finală cu Futsal Club Craiova) şi 2009 (4-3 în finală cu FC Deva). 2010 a fost cel mai bun din istoria clubului, ity’us a cucerit nu mai puţin de 3 trofee: campionatul, Cupa României şi Supercupa României.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE