Mama Lena şi secretele copilăriei lui Vasile Gliga

Am găsit-o abia la a doua încercare acasă, în satul Ibăneşti Pădure, pe Elena Gliga, mama deputatului PSD de Mureş Vasile Gliga. În ciuda vârstei destul de înaintată, de 76 de ani, mătuşa Lena cum îi zic sătenii este extrem de lucidă şi vioaie, precum şi foarte modestă, calitate reprezentativă pentru locuitorii din zonă. Îşi aminteşte despre anii tinereţii şi copilăria fiului ei de parcă toate s-ar fi întâmplat ieri. De asemenea, mătuşa Lena nu a uitat cea mai importantă lecţie însuşită de Vasile Gliga, pe vremea în care actualul demnitar îşi căuta, timid, rostul în viaţă: „Dacă vrei să te faci ceva, apoi atâta înveţi până te faci ce vrei!”
Reporter: Ce vă amintiţi din perioada copilăriei?
Elena Gliga: Copilăria a fost grea. Tata a murit în pădure şi am rămas patru copii cu mama. Tata avea 39 de ani când a murit şi pe vremea aia nu era nici pensie, nici ajutor. A fost greu, am lucrat de mici, toată lumea mergeam la căpălit, la fân, la toate alea pentru că apoi oamenii veneau înapoi şi te ajutau. Aşa era când făceai clacă. A fost greu… Eu sunt cea mai mare, mai aveam o soră şi doi fraţi. Unul a murit şi am mai rămas trei.
Rep.: Cum era fiul dumneavoastră când era copil?
E.G.: Era un băiat bun, harnic. N-o fost bai cu copii…
Rep.: Copii mai fac prostioare, pozne…
E.G.: El nu făcea. Îi ziceam la ăl mare să facă ceva, ăla nu vroia să facă şi Vasile una două îl pleznea (râzând). Şi la şcoală una două îi trăznea pe copii dacă nu ascultau de învăţătoare.
Rep.: Cum învăţau băieţii?
E.G.: Amândoi băieţii au învăţat, n-am avut probleme cu ei, n-o fost niciodată obraznici şi n-am zis niciodată către ei „învăţaţi!.” Ei au ştiut, veneau de la şcoală, învăţau ce aveau de învăţat şi apoi se duceau în treaba lor. Amândoi băieţii au fost ascultători. Vasile ştie să lucreze orice, pentru că a lucrat de mic. Când lucram la cabană la Lăpuşna, mă ajuta de multe ori să servesc musafirii. La curăţenie şi la vase mă ajuta ăl mare.
Rep.: V-aţi gândit atunci că într-o zi o să ajungă un om mare, cum e acum?
E.G.: (Râzând): Nu m-am gândit. Dar să ştiţi că atunci când eram acolo sus la Lăpuşna zicea: „Io atâta învăţ până pot să-mi fac casă unde vreau.” Eu am lucrat cinci ani şi la cabana de la Lăpuşna. Venea acolo un domn, expert în clasarea animalelor de vânătoare, şi îi lua pe copii cu el la pescuit. Apoi mergeau cu el la cabană, frigeau peştele şi domnul acela îi tot instruia şi le zicea: „Dacă vrei să te faci ceva, apoi atâta înveţi până te faci ce vrei!”
Rep.: Şi până la urmă aşa a făcut… Când fiul dumneavoastră a fost ales în Parlament, i-aţi spus ceva?
E.G.: Eu nu l-am contrazis niciodată pentru că întotdeauna ce ambiţie a avut, a făcut. Nu m-am dus luni la el după ce a fost ales, numai marţi. Aşa de voios era, nu vă pot spune cum l-am văzut.
Rep.: Şi ce i-aţi spus?
E.G.: L-am felicitat… Întotdeauna când mă duc la el şi mă vede îi pare tare bine şi e voios să mă vadă, că şi ochii îi râd când mă vede, dar atunci nu-l uit niciodată cât o fost de voios.
Rep.: Vă vedeţi des cu băieţii?
E.G.: Nu prea, ăl mare de la Mureş e mai departe, dar la Reghin mă duc în toată săptămâna.
Rep.: De când sunteţi în pensie?
E.G.: Din 90.
Rep.: Şi cum e? Bănuiesc că zilnic aveţi treabă prin ogradă…
E.G.: Numai dacă nu vrei n-ai treabă. Tot timpul este ceva de făcut pe lângă casă. Am avut cartofi, porumb, am şi un pic de grădină, nici nu vreau mai mult, doar cât să lucru un pic dimineaţa.
Rep.: E mare pensia pe care o aveţi?
E.G.: În total 460 de lei cu pensia de urmaş cu tot. Nu se cunoaşte că am lucrat 18 ani şi ceva. Degeaba, aşa e Ocolul ăsta, nici pădurarii n-au pensia mare. Mă descurc, nu trebuie să-mi dea Vasile. Când am nevoie, cer, pentru că nu-mi place să rămân fără bani. Dar lemnele pe care le-am cumpărat acum le-am cumpărat pe banii mei. A costat 700 de lei metrul…
Rep.: Parlamentarii nu-s văzuţi prea bine de oamenii de rând. Cum îl văd sătenii pe fiul dumneavoastră?
E.G.: Toată lumea îl ştie pe Vasile. şi înainte de a fi parlamentar lumea îl vedea tot aşa de bine. El cu toată lumea stă de vorbă. La Festivalul Gurghiului a venit odată o femeie bătrână şi aşa de mulţumită era că a vorbit cu Vasile! Aşa e Vasile, mai prietenos. Ăl mare de la Mureş nu e chiar aşa, e mai iute, nici nu mă ascultă aşa cum mă asculta Vasile… Dacă Vasile n-are timp să stea de vorbă cu mine nu mă supăr, îl înţeleg că n-are timp, nu e totdeauna liber…
Rep.: Câţi strănepoţi aveţi?
E.G.: Patru.
Rep.: Cum e să fiţi străbunică?
E.G.: E bine, dar e greu. Aşa-s bătrânii… Mai am şi şapte nepoţi…
Rep.: În rest, ce mai faceţi într-o zi obişnuită?
E.G.: Ce să fac, mă mai uit pe la televizor…
Rep.: Ce simţiţi când în vedeţi pe Vasile Gliga la televizor?
E.G.: O plăcere şi o bucurie. Parcă l-aş tot vedea…