Inventar urban de început de an

Buticurile îşi mută marfa de mâna a doua cu o adresă mai încolo, în căutarea unui vad mai bun. Terenul lăsat în paragină ani de zile din apropierea Catedralei ortodoxe din cartierul Tudor, în doar două săptămâni se transformă în ceva indecis, asemănător unui calendar al maiaşilor. (Sic! Că tot ne-au prezis sfârşitul lumii!) Alei multe, paralele, mai lungi, mai scurte,  întretăiate brăzdează acum terenul cu sute de  pişcoturi de beton. Ce o fi oare? Multă lume speră că se pregăteşte locul unde va fi amplasat bustul poetului, ctitor al bisericii, Adrian Păunescu. La alimentara din colţ un afiş ne obligă să lăsăm bagajele la uşă. Poate în grija celor doi minori cerşetori care-şi duc veacul acolo, încălzându-se pe rând, cu maidanezul în braţe! La bancă, aliniaţi unii lângă alţii, la masa consilierilor, ascultăm cu o ureche povestea colegilor de suferinţă, dar la ghişeu respectăm doi paşi distanţă faţă de clientul din faţă. Păstrăm confidenţialitatea tranzacţiilor bancare! Trecând pe lângă Şcoala generală nr. 2 mă feresc să nu-mi cadă în cap o bucată de tencuială de pe bătrânele ziduri. Naşii se ceartă cine s-o boteze, ce nume să-i dea, uitând că între timp cu prea multe moaşe în jur, moare copilul! Capacul de canal din faţa Poştei, despre care am mai scris, încă e acolo, dar tot mai multe pişcoturi lipsesc din jur, semn că în curând va fi săltat de acolo. În pasajul subteran la intrarea dinspre ANAF, un vandal şi-a lăsat amprenta pumnului pe zidul de gipscarton. Gaura neagră înghite acum resturi de ambalaj. Deasupra, oraşul îşi duce zilele în obişnuitul său ritm patriarhal. Luminiţele se sting. Sărbătorile devin amintire. Viaţa revine la normal.