Centru pilot de medicină preventivă la Târgu-Mureş Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 32 Vizualizări

Centru pilot de medicină preventivă la Târgu-Mureş

3-1_4143da.jpgProf. dr. Mircea Chiorean a anunţat vineri, la Sighişoara, cu ocazia simpozionului „Statul şi Biserica, parteneri în asistenţa socio-medicală”, că intenţionează înfiinţarea la Târgu-Mureş a unui centru pilot de medicină preventivă. „Ideea mea pleacă de la faptul că în afara răspunderii statului prin Constituţie, articolul 34, pentru sănătatea populaţiei trebuie ca individul să devină din ce în ce mai responsabil. Trebuie să-l autoresponsabilizăm, trebuie să-l facem să înţeleagă că trebuie să îşi facă controale medicale preventive, să se supună unei discipline de medicină preventivă riguroasă pentru a nu se îmbolnăvi. Îi spuneam doctorului Arafat, nu demult, anul trecut când a fost serbarea lui aici, că vreau să-l sabotez. Şi a spus: domnule, dar cum, dumneavoastră? Şi i-am răspuns: da, vreau să fac ca un procent foarte mare să fie oameni sănătoşi să nu mai ai ce duce la Urgenţă. Şi atunci bineînţeles că a luat-o ca pe o glumă”, a precizat prof. dr. Mircea Chiorean.
Medicina preventivă, specialitate aparte
De asemenea, acesta a explicat că va sugera Ministerelor Sănătăţii şi Învăţământului ca specialitatea de medicină preventivă să devină specialitate aparte, iar proiectul va fi prezentat în curând autorităţilor din Târgu-Mureş. „De ce? Pentru că medicii de familie, medicii specialişti în ambulator sau spitale nu pot să facă medicină preventivă suficientă din varia motive: birocraţie, greutăţi şi aşa mai departe. Proiectul meu este în lucru şi o să îl înaintez pe plan local domnului primar”, a afirmat prof. dr. Mircea Chiorean.
Model lansat în SUA
Potrivit acestuia, modelul centrului pilot a fost lansat de o fundaţie din SUA, iar în cazul în care asemenea centre vor fi înfiinţate şi în alte judeţen efectele economice asupra bugetului Sănătăţii vor fi pozitive. „Modelul l-am luat de la o fundaţie americană, American Help Foundation, unde un medic de origine austriacă a lansat acest concept în America, care merge extraordinar. Am studiat foarte bine circuitele, am făcut o fişă originară de înregistrare a pacienţilor şi bineînţeles am un pachet raţional de explorări preventive pentru a vedea starea de sănătate a individului, fără să coste atât de mult. Pentru acest proiect aş dori să fiu susţinut şi garantez că economiile care se vor face pe ţară vor fi mult mai mari, cam de 50% din cheltuielile actuale”, a încheiat prof. dr. Mircea Chiorean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE