Zilele Gimnaziului “Al. Ioan Cuza” de Unirea Principatelor Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 58 Vizualizări

Zilele Gimnaziului “Al. Ioan Cuza” de Unirea Principatelor

12_3397b2.jpgDupă o săptămână încărcată de evenimente incluse în cadrul Zilelor Gimnaziului „Al. Ioan Cuza” din Târgu-Mureş a organizat luni, 23 ianuarie, festivitatea de închidere a sărbătorii printr-un program artistic. Festivitatea a debutat cu un recital  susţinut de corul şcolii, urmat de un program de dansuri populare româneşti şi maghiare.
Omagiu adus părintelui spiritual al şcolii
Nu a lipsit de la festivitate lecţia de istorie despre actul istoric al Unirii Principatelor, şcoala cinstindu-şi părintele spiritual, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. „Reformele înfăptuite de Domnitorul Cuza au răspuns pe deplin năzuinţelor şi aşteptărilor naţiunii. Dincolo de faptul că reformele aplicate au compromis viitorul politic al omului Cuza, faptele Domnitorului care au pus bazele României moderne au dăinuit peste decenii. Chiar şi cei mai înfocaţi adversari ai reformării statului au fost nevoiţi să accepte legea nouă. Unirea nu a fost un dar al marilor puteri acordat românilor, ci rezultatul acţiunilor energice al forţelor interne, care a pus diplomaţia europeană în faţa faptului împlinit”, a precizat Barta Zoltan, profesor de istorie în cadrul Gimnaziului „Al. Ioan Cuza” din Târgu-Mureş.
Festivitatea a continuat cu premierea elevilor merituoşi în cadrul concursurilor organizate în cadrul Zilelor Şcolii, după care, în curtea şcolii au jucat Hora Unirii. „Pe parcursul unei săptămâni întregi am avut în fiecare zi activităţi, în afara orelor de curs, fiecare clasă a avut câte o mică activitate. Au fost organizate concursuri disciplinare pe teme istorice, am avut un concurs de limba română, când l-am sărbătorit pe marele poet Mihai Eminescu. Noi am decis  că vom dansa Hora Unirii luni, 23 ianuarie, astfel ca elevii să poată participa marţi, 24 ianuarie la activităţile omagiale dedicate Unirii Principatelor din oraş. Noi am grăbit puţin momentul istoric cu ocazia acestui spectacol, unde alături de elevi, profesori şi părinţi am dansat Hora Unirii”, a declarat Olga Atomei, directoarea Gimnaziului „Al. Ioan Cuza” din Târgu-Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE