Nu contează frigul, dacă munceşti din plăcere!

Dimineaţa, crainicul de la radio anunţă că afară în continuare e iarnă geroasă. Termometrul  arată minus 20 de grade, dar viaţa merge înainte. Calendarul ne aminteşte că suntem în februarie şi e normal ca iarna să nu fi fost mâncată de lupi. În drum spre redacţie trec pe lângă trei chioşcuri de ziare, iar la a patra mă opresc. Femeia din spatele tarabei pline cu reviste, cărţi şi ziare tocmai a terminat revista presei. O întreb cum rezistă pe frigul acesta? „Rezist. Numărând de la mănuşile astea fără degete, am opt straturi de haine pe mine!”, răspunde râzând Gombos Edith. Şi îmi povesteşte cu amabilitate despre cei 16 ani de când vinde ziare, în centrul oraşului.
„Ca la orice meserie, trebuie să-ţi placă ceea faci. Eu mă simt bine printre cărţi, reviste şi ziare. Citesc tot ce apare în presa locală. Ştiu care publicaţie de ce se cumpără, care merge mai bine, îmi cunosc clienţii, ştiu că domnul acela de 84 de ani, vine zilnic din Cornişa, pentru că aşa s-a obişnuit, să cumpere de la mine ziarul. Sâmbătă ştie că cel târziu până la ora unu trebuie să fie aici. Şi vine”, continuă femeia în timp ce mai vinde câte un ziar sau îndrumă câte un străin locului. În spatele ei pe un raft sunt câteva pahare de plastic, semn că a consumat deja cafele sau ceaiuri calde. Apa din recipientul de plastic e îngheţată bocnă. Un tânăr de la un magazin din vecini, îi aduce o cafea fierbinte şi câteva plicuri de zahăr. „Toată lumea mă cunoaşte de aici, dar şi eu îmi dau seama dintr-o privire în cine pot avea încredere. Cum rezist pe frigul acesta? Nu ştiu. Rezist, dar măcar sunt liniştită că nu vine nimeni să-mi ia locul, mai ales pe gerul acesta”, spune râzând cu poftă.
Îmi povesteşte că după terminarea liceului de construcţii a lucrat pe şantier, responsabilă cu protecţia muncii, apoi s-a măritat, au venit copiii, i-a crescut, apoi s-a angajat şi de 16 ani tot asta face. Vinde ziare. „Părţile bune ale meseriei? Dacă îţi place să citeşti să ai la îndemână tot ce apare nou şi să mai fii şi plătit pentru asta, ce poate fi mai frumos? Nu-mi pot imagina viaţa fără să citesc!” Deşi mă roagă să nu scriu prea multe că doar nu a făcut nimic deosebit, nu-i place să fie în centru, îmi povesteşte cum decurge o zi din viaţa ei. De la cafeaua de dimineaţă până îşi dă jos câteva straturi din cele opt rânduri de haine, îmbracă paltonul îngheţat din cui şi ia autobusul către casă. Ascultând-o, timpul trece repede şi abia când mă pun în mişcare observ că frigul m-a pătruns până la oase!