Home / Reviste / Reghin / Crina Slev & The Dream Team, echipa din spatele reușitei „Zilelor Reghinului”

Crina Slev & The Dream Team, echipa din spatele reușitei „Zilelor Reghinului”

Distribuie

Reghinenii au avut parte în perioada 9-15 iulie de o nouă ediție a „Zilelor Reghinului”. A fost o săptămână plină de evenimente, care mai diversificate și mai atractive pentru toți reghinenii care s-au bucurat de produsul final. Munca din spatele unui asemenea eveniment trece de multe ori neobservată, scoasă la lumină pentru cotidianul Zi de Zi de Crina Slev, consilier personal al primarului municipiului Reghin.

„Cred că cea mai bună și mai realistă descriere a ceea ce a însemnat munca echipei mele în organizarea Zilelor Reghinului e că atunci când am fost rugată să trimit o fotografie cu noi toți, pentru acest material, din cele peste câteva zeci de mii de imagini, nu am găsit nici una. Și asta nu pentru că nu ne-am întâlnit. Ci pentru că atunci când ne-am văzut am folosit timpul pentru a ne organiza, a analiza ce a funcționat bine în ziua respectivă și ce anume avea nevoie de îmbunătățiri pentru ziua următoare. Înainte să spun orice altceva despre ei trebuie să îți spun că sunt foarte, foarte mândră de ei și de ceea ce am reușit să facem împreună.  Un ingredient esențial în reușita mea și a echipei mele îl constituie în fiecare an încrederea și libertatea care vine odată cu această încredere, pe care ni le acordă executivul și în special doamna primar Maria Precup, în gândirea momentelor și activităților din program. Ne-am ambiționat în acest an să avem evenimente dedicate aniversării municipiului și Centenarului, timp de o săptămână. Am avut 12 evenimente, exceptând cele 4 zile de concerte, zile în care aproape 800 de reghineni de toate vârstele au avut ocazia să urce pe scenă. Gândiți-vă ce muncă implică doar să vorbești individual cu 800 de oameni dar să îi mai și organizezi. Dar am spus-o cu toții la final, a meritat efortul.

Am fost întotdeauna reticentă în activitatea mea să fiu recunoscută pentru munca depusă. Am fost și sunt omul care cred că rezultatele muncii noastre vorbesc suficient de mult despre noi. Primul răspuns al meu când am fost rugată să vorbesc despre echipa mea a fost un NU imediat. Apoi am stat și m-am gândit și cred că ei, “copiii mei” – cum îmi place să le spun, merită recunoașterea și aprecierea. Și mai e un motiv care m-a determinat să stau de vorbă pe acest subiect: simt o nevoie acută ca noi, ca societate, să ne oprim din a generaliza și a avea o dublă măsură pentru efectiv orice. Spun asta pentru că echipa mea a fost în întregime formată din funcționari. Da, da, ăia despre care ne place să spunem că nu fac nimic toată ziua. Suntem de toate felurile. În orice domeniu de activitate. Întâmplarea face că eu am găsit aici o mână de oameni extraordinari, cu suflet mare de tot, care muncesc cu drag (și da, muncesc cu drag în tot ceea ce fac, nu doar în organizarea de evenimente). Alexandra, Sorin, Natalia, Laura, Andrea, Camelia, Diana, Cătălina, Simona și cu mine am pornit prin luna mai aventura organizării Zilelor Reghinului. Și în timp ce Cătălina și Simona s-au ocupat cu precădere de programul și activitățile delegaţiilor străine, noi ceilalți am început munca contra cronometru pentru organizarea, promovarea și implementarea activităților gândite: concert de operă, prezentarea a 100 de costume populare, proiecția filmului documentar Agerpres, activități sportive, expoziție de carte veche, teatru în aer liber și nu în ultimul rând cele patru zile de activități culturale și concerte la scena din centrul orașului. A fost o muncă titanică, și în momentul în care am început să postăm imagini de la evenimentele noastre și au început să sune telefoanele atât din mediul privat cât și de la alte primării (ceva mai mari decât a noastră) pentru a le da datele de contact ale firmei care a organizat Zilele Reghinului, și surprinderea din vocea lor când li se spunea că tot ce văd e munca unei mâini de oameni – angajați ai primăriei, m-am oprit și mi-am reamintit ce echipă de vis am. “Copiii mei” au muncit o lună după program până în aproprierea Zilelor, iar în săptămâna de foc am avut fiecare dintre noi undeva la 4-5 ore de somn pe noapte. Și cum bine știți nu a făcut-o niciunul dintre noi pe bani. Cred că ceea ce îi determină în fiecare an să facă parte din the Dream Team cum ne spunem noi, e că le place să vadă că munca lor aduce bucurie. Știi cum e? Lucrând atât de aproape cu oamenii, noi avem norocul și înțelepciunea să vedem dincolo de mesajele plină de ură din online ce au devenit oarecum un dat, când e vorba de evenimente de acest gen. Le înțelegem și respectăm opiniile diferite atunci când sunt exprimate civilizat, și da, trebuie alocați bani pentru toate domeniile importante. Diferența e că noi credem că și acesta e un domeniu important. Când aduni 7.000- 8.000 de oameni pe seară la un concert, când vezi bunici și părinți cu lacrimi în ochi că își văd minunile pe scenă, când auzi doamne în etate spunând că e primul concert de operă la care au participat vreodată, când vezi adolescenți plângând în sală pentru că în sfârșit văd, simt și înțeleg ceea ce au învățat din cărțile de istorie, când vezi familii adunându-se la un loc, povestind, când îi vezi zâmbind, atunci înțelegi și spui da, și ăsta e un domeniu care are nevoie de bani și investiții.

Anul ăsta a fost unul interesant pentru echipa mea. Lucrăm cam în aceeași formulă de 4 ani. A fost o experiență tare frumoasă să am oameni cu care am lucrat în trecut și care acum sunt în departament sau chiar  altă instituție care să îmi spună vreau să vin să lucrez cu tine, cu voi. Am avut și un coleg nou anul ăsta care a fost la primul lui eveniment de acest gen și care a fost șocat inițial de volumul de muncă și nivelul la care muncim, dar și-a intrat repede în mână și acum e unul de-al nostru. Am oameni în echipă care deja îmi știu gândurile și cum anume vreau ca lucrurile să arate, cum vreau să se întâmple și asta mă ajută foarte mult. Fiecare dintre ei a intrat în această echipă voluntar, și ca să fac o glumă asta m-a uimit, pentru că fiecare dintre ei știe că ridic ștacheta foarte sus și că așteptările mele sunt extrem de ridicate, nerealiste uneori. Am muncit foarte mult cu toții și cred că lucrul ăsta s-a văzut. Ultimele două săptămâni au fost de foc. Nici unul dintre noi nu am avut mamă, tată, copii, soț, soție, prieteni, etc. Două săptămâni în care ne-am reamintit că cea mai bună cină nu e la vreun restaurant simandicos, ci e pâinea cu brânză, roșii și slănină, aduse de fiecare dintre noi de acasă, tăiate cu cutter-ul în miez de noapte, mâncate pe hârtii cu programul (modificat a mia oară) în timp ce fotografii editează de zor machetele pentru afișe. Două săptămâni în care de la oboseala acumulată, dacă ne vizitai în sala în care munceam te speriai: ne vedeai întinși pe jos, de la dureri de spate și picioare atât de umflate încât nici o pereche de papuci nu le mai făcea față. Sunt toate experiențe pe care nici unul dintre noi nu le-ar da pe nimic în lume, pentru că sunt experiențele care au creat un sentiment de familie care e neprețuit. Am reușit să creem un spațiu și o atmosferă de muncă în care fiecare dintre noi să se simtă în siguranță să spună cum vede el sau ea lucrurile, să greșească și să vină cu soluții pentru a repara greșeala. Pentru că au fost mai multe evenimente aproape fiecare dintre ei a avut ocazia sa micromanagerieze un eveniment și să fie într-o anumită măsură, responsabil pentru el. Și asta ia “forțat” să ia decizii și să și le asume. Lucrul de care sunt cel mai mândră e faptul că suntem o echipă care se ghidează după puterea exemplului și asta a făcut ca oricând am avut nevoie de ajutor, colegii noștri din primărie să sară să ne ajute.  A fost un sentiment extrem de plăcut. Și când trupe mari de tot,  spun că avem una din cele mai bune echipe de organizare pe care au văzut-o, când instituțiile de asigurare a ordinii și siguranței publice – parteneri de ani buni în aceste evenimente, ne felicită pentru organizarea fără cusur, când ai un eveniment de o asemenea anvergură fără evenimente neplăcute, nu am cum să nu fiu mândră de echipa mea! Până și ploile torențiale ne-au făcut un cadou nesperat – un curcubeu de toată frumusețea cum demult nu mi-a fost dat să văd.

Nu e ușor să construiești o echipă în niciun domeniu. Când ai oameni care vin să muncească cu tine peste orele de program, fără nici un beneficiu, care stau departe de familiile și prietenii lor, pentru că vor să facă parte din ceva mai mare, ceva ce aduce bucurie pentru mii de oameni, atunci îți dai seama ce om norocos ești. Și chiar sunt. Sunt un om norocos. Nu întâmplător anul ăsta ecusoanele noastre au fost piese ale unui puzzle. Mi-am dorit tare mult ca fiecare dintre ei să înțeleagă și în acest fel, că sunt unici și că fiecare își are locul lui, nimeni nu e degeaba, și doar dacă toate “piesele” sunt aici, puzzle-ul e complet. Fiecare a muncit în semn de respect pentru el, pentru coechipieri și pentru reușita echipei. Și la cât de bine ne-a ieșit evenimentul, au înțeles cu toții că echipa funcționează doar atunci când fiecare dintre noi își face treaba. Țin tare mult la ei și sunt tare mândră de ei, și știu că ei toți ar vrea ca eu să profit de ocazie și să mulțumesc tuturor celor care au muncit alături de noi și ne-au ajutat să avem un eveniment extraordinar: de la prezentatorii noștri Marius și Alexandra, partenerii media, colegii din executiv care s-au implicat, la cei care s-au ocupat de păstrarea ordinii și liniștii publice, cei care au făcut ca luni dimineața orașul să fie curat și nu în ultimul rând tuturor celor care au participat la evenimentele noastre. Vă mulțumim și ne-a bucurat  fiecare mesaj de apreciere pe care l-am primit de la voi! Ale, Sorin, Andrea, Nata, Laura, Cami, Cătă, Diana, Simo, vă mulțumesc și vă așteaptă la următorul eveniment! Și nu în ultimul rând, mulțumesc lui  Alin de la Zi de Zi  pentru că m-a forțat să vorbesc despre ei. Merită!”

Crina Slev – coordonatorul evenimentelor din cadrul „Zilelor Reghinului”

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Premiul I pentru Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș

Distribuie Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu, “Les amis de la scène”, coordonată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.