AZI începe Festivalul Văii Mureșului, ediția cu numărul XIV Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 3728 Vizualizări

AZI începe Festivalul Văii Mureșului, ediția cu numărul XIV

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Valea Mureșului” cu sprijinul Consiliului Județean Mureș și a Instituției Prefectului Județului Mureș organizează la finele acestei săptămâni, în perioada 28-29 iulie, cea de a XIV-a ediție a Festivalului Valea Mureșului. Comunitățile de pe Valea Mureșului își dau întâlnire  pe Platoul ”La Alei” din comuna Răstolița pentru a arată publicului larg ce au ele mai de preț: obiceiuri, artiști populari și bucate savuroase, specifice zonei.

„Am început pregătirile pentru ediția din acest an în urmă cu două luni,  cu întâlnirea primarilor din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Valea Mureșului. Am stabilit ca fiecare primărie participantă să aibă o contribuție de 15.000 lei, respectiv 70.000 lei, contribuția Consiliul Județean Mureș.Fiind un buget mai mic în acest an, cu aproximativ 60.000 de lei față de anul trecut, am încercat să aducem artiști în funcție de banii care i-am avut. Bugetul estimat al ediției din acest an a festivalului este de 200.000 de lei. La festival participă în acest an 10 comune și două municipii, Reghin și Toplița. Comuna Lunca Bradului nu va participa, în schimb a revenit comuna  Ideciu de Jos în cadrul Festivalului Văii Mureșului”, ne-a declarat Marius Lircă, primarul comunei Răstolița, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Valea Mureșului.

Au confirmat participarea la ediția din acest an Consiliul Județean Mureș, municipiile  Reghin și Toplița, și comunele Suseni, Petelea,  Brâncovenești,  Vătava,  Răstolița,  Rușii Munții,  Stânceni, Deda și Ideciu de Jos.

Căsuțele din satul alegoric, reprezentative pentru fiecare comunitate participantă, vor arăta vizitatorilor continuitatea obiceiurilor și tradițiilor din această vatră de cultură românească.Ansamblurile folclorice și artiștii de muzică populară din comunele participante la ediția din acest an ne vor  marca așa cum se cuvine Centenarul Marii Uniri din 1918, la loc de cinste vor fi cântecele patriotice ne vor aduce aminte de înaintașii care și-au dat viața în timpul Primului Război Mondial.

Artiștii prezenți la festival

Program artistic al zilei de sâmbătă va aduce pe scena festivalului soliștii Narcisa și Teodor Țogorean, Ina Todoran, Costi Dumitru, Miklos Szilvia și Szilagyi Sandor, Adina și Cătălin Doinaș, Marian Suciu, Livia Sorlea, Ionuț Langa, Sava Negrean Brudașcu, Radu Ille, Alexandru Pugna, ToDay, Wi-Fi, Daggu Project, Nicoleta Nucă & Band. Prima zi de festival se va încheia cu un foc de artificii.

Ziua de duminică, 29 iulie, va fi colorată muzical de Mirela și Alexandru Simionică, Ovidiu Furnea, Cristian Țăran, Florina Oprea, Răzvan Pop, Anca Branea, Ciprian și Mihaela Istrate, Răzvan Năstăsescu, formația Five Relax, ADDA și trupa Krypton, iar la final, tradiționalul deja foc de tabără.

Nu vor lipsi nici la ediția din acest an jocurile și atelierele meșteșugărești pentru copii, drumețiile și tradiționalul concurs de gătit.

„În acest an, ca și noutate, am decis toți primarii să venim în întâmpinarea celor mici.Dacă la edițiile anterioare nu am mai lăsat cu tot  felul de trenulețe și alte instalații de joacă pentru copiii, în acest an, în partea de jos a festivalului, vor fi instalate spații de joacă pentru copii, mașinuțe, trenulețe și alte lucruri destinate distracției celor mici. De asemenea, fiecare participant la festival este rugat să vină cu o carte la festival , care va fi donată Bibliotecii Publice a Comunei Răstolița și pentru biblioteca școlară. Nu vor lipsi din cadrul ediției din acest an a festivalului concursurile gastronomice, competițile sportive și drumețiile”, a precizat Marius Lircă.

Înalte oficialități invitate la festival

Printre cei invitați să participe la ediția din acest an a festivalului se numără și oficialități de la nivel central, printre care ministrului Agriculturii Petre Daea, Președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea și  vicepremierul Paul Stănescu.

„Am adresat câteva invitații ministrului Agriculturii Petre Daea, Președintelui Camerei Deputaților Liviu Dragnea și  vicepremierului Paul Stănescu, precum și tuturor  senatorilor și deputaților din județul Mureș, reprezentanților Consiliului Județean, Prefecturii și a instituțiilor deconcentrate din județ pentru a participa la festival”, a precizat primarul comunei Răstolița.

Pregătiri intense

În prezent, pregătirile sunt în toi pentru buna desfășurare a festivalului, după cum afirmă coordonatorul întregii organizări, Marius Lircă,primarul comunei Răstolița.

„Am început încă din cursul săptămânii trecute amenajarea locației festivalului. În fiecare an avem nevoie de două săptămâni de pregătiri să putem desfășura în bune condiții festivalul. Sper să avem parte de vreme bună pe durata celor două zile de festival. În cursul zilei de vineri vor fi instalate tarabele comercianților, la fel și scena. Începând de vineri seara lumea poate să vină, va fi muzică de la scenă, tarabele vor fi amenajate, astfel ca a doua zi, în cursul zilei de sămbătă totul va fi pregătit pentru cea de a XIV-a ediție a Festivalului Văii Mureșului de la Răstolița”, a subliniat Marius Lircă.

 

Sâmbătă 28 iulie 2018

13,20-13,54 – Ansamblul Flori de pe Mureș
13,55-14,10 – Grupul de soliști- Larisa Codarcea, Crăciun Miruna , Larisa Cotoi
14,10-14,27 – Grupul de soliști Suseni – Mădălina Rațiu , Andrei Romanică, Auruța Câmpean
14,27-14,40 – Formația de jocuri populare Idicel Pădure
14,40-15.00 – Formația de jocuri țigănești Floare de dor
15,00-15,05 – Alexandru Moldovan – solist
15,05-15,25 – Ansamblul Toplițana
15,30- 15,40 – Grupul de soliști- Moldovan Natalia Elena, Ioan Florin Milea, Cioloca Mălina
15,40-15,45 – Anca Manoilă- solistă
15,45-16,00 – Formația de jocuri populare Idicel sat
16,00-16,20 – Ansamblul Plaiuri Ardelene
16,20-16,45 – Mihai Moldovan și Andrada- obiceiul clăcașii
16,45-17,00 – Anamaria, Arghir și Adrian Cioată- soliști
17,00-17,45 – Grup Miorița
17,45-17,50 – Natalia Andone- solistă
17,50-18,00 – Teodora, Narcisa și Teodor Țogorean- soliști
18,00-18,35 – Deschiderea oficială
18,35-18,50 – Formația de jocuri din Vătava
18,50-19,00 – Ina Todoran- solistă
19,00-19,10 – Costi Dumitru – solist
19,10- 19,30 – Ansamblul Doina Mureșului
19,35-19,50 – Livia Sorlea – solistă din Dumbrava
19,50- 20,10 – Adina Roșca și Cătălin Doinaș- soliști
20,10- 20,40 – Ionuț Langa- solist
20, 40-21,10 – Sava Negrean Brudașcu- solistă
21,10-21,45 – Radu Ille – solist
21,45-22,10 – Formația Nemesis
22,10-22,40 – Formația Wi-Fi
22,40-23,20 – Formația Today
23,20-24,00 – Formația Daggu Project
24,00 – Nicoleta Nucă și band-ul ei


Duminică 29 iulie 2018

13,00-13,40 – Grup vocal folcloric Flori Toplițene
13,40-13,50 – Grup Folk Călimăneli
13,50-13,55 – Emil Vlaic – solist folk
13,55-14,10 – Grup soliști Ideciu de sus – Diana Tișe, Raluca Borda, Loredana Pop
14,10-14,15 – Dalia Feldrihan- solistă
14,15-14,30 – Ansamblul Floare de dor
14,30-14,40 – Raluca și Nicoleta Rotar- soliste
14,40-14,45 – Andrea Morar- solist muzică ușoară
14,45-14,50 – Ilinca Fărcaș- solistă muzică ușoară
14,50-14,55 – Alexandra Bugnar- solist
14,55-15,10 – Grup soliști Vătava- Diana German , Raul Tamba, Liliana Șendrea
15,10-15,25 – Ansamblul Biborca
15,25-15,34 – Mircea și Alexandru Simionca- soliști
15,35-15,50 – Fluierașii și băcițele din Dumbrava
15,50-16,00 – Dorin Pintea – solist vocal
16,00-16,25 – Orchestra Hora
16,25-16,40 – Formația de dansuri populare Vălenii de Mureș
16,40- 16,50 – Cristian Tăran – solist
16,50-17,00 – Ovidiu Furnea – solist
17,00-17,20 – Ansamblul Flori de pe Mureș
17,20-18,00 – Ansamblul Artistic Profesionist Mureșul
18,00- 18,10 – Marian Suciu- solist
18,10-18,30 – Ansamblul Baltagul
18,00-18,50 – Szilvia Miklos și Szilagyi Sandor
18,50-19,00 – Florina Oprea – solistă
19,00-19,10 – Răzvan Năstăsescu – solist
19,10-19,30 – Ansamblul de jocuri populare maghiare Helikon
19,30-20,00 – Ansamblul Cununa Călimanilor
20,00-20,10 – Răzvan Pop – solist
20,10-20,25 – Anca Branea
20,25- 21,00 – Mihaela și Ciprian Istrate- soliști
21,00-21,15 – Formația Five Relax
21,15-22,45 – ADDA
22,50-23,30 – Formația Kripton

 

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE