Pe cine susţine PSD Mureş la conducerea partidului. Anunţul făcut de Vasile Gliga Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2077 Vizualizări

Pe cine susţine PSD Mureş la conducerea partidului. Anunţul făcut de Vasile Gliga

Membrii Biroului Permanent Judeţean al PSD Mureş, reuniţi în şedinţă alături de primarii PSD din judeţ, au decis, joi, susţinerea preşedintelui Liviu Dragnea la conducerea PSD, a anunţat liderul organizaţiei judeţene, Vasile Gliga.

„Toţi participanţii la şedinţă au hotărât susţinerea preşedintelui Liviu Dragnea la conducerea PSD pentru binele românilor, binele României şi aducerea la îndeplinire a programului de guvernare. Au fost prezenţi 12 dintre cei 16 membri ai Biroului Permanent Judeţean al PSD Mureş şi toţi primarii. Decizia a fost luată în unanimitate, toţi au trimis un mesaj de unitate. Fiecare şi-a spus punctul de vedere şi în cele din urmă toţi au spus că Dragnea a adus partidul la acest scor şi a făcut posibilă această creştere de salarii şi tot ce s-a făcut pentru români şi el trebuie să meargă mai departe. Toţi primarii spun că au simţit acum, de când am fost la guvernare, că s-au dat mai mulţi bani şi că în sfârşit se simte că se dezvoltă ceva. Este vorba de 720 de milioane de euro numai pe Ministerul Dezvoltării pe lângă banii europeni pe care i-au accesat primăriile”, a declarat, pentru Agerpres, Vasile Gliga.

În privinţa poziţiilor contrare din PSD, Gliga a spus că la reuniunea Biroului Permanent Judeţean al PSD Mureş s-a afirmat că „tocmai cei care au beneficiat de funcţii şi de bugete mai mari, exact aceia cer acum demisia lui Dragnea”.

Acesta susţine că cei mai îndreptăţiţi să ia o poziţie ar fi fost ardelenii, care nu au vicepremieri, nu au premier şi nu „cei care chiar au fost prim-miniştri sau sunt vicepremieri”.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE