Ultimul derby al anului pe arena proprie la popice Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 128 Vizualizări

Ultimul derby al anului pe arena proprie la popice

Arena de popice Electromureș din Târgu-Mureș va găzdui sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 13.00, întâlnirea dintre marile rivale a ultimilor ani în întrecerile feminine, Electromureș Romgaz și Conpet Petrolul Ploiești. Partida este a treia din acest sezon din cadrul Campionatului Național al senioarelor, iar mureșencele s-au impus în ambele dueluri disputate. Lupta pentru titlu va continua pe arena prahovencelor în 9 decembrie, dar titlul se va decide la turneul final din primăvara anului viitor. Până atunci formația mureșeană mai are de susținut întâlniri în Cupa României, dar este angrenată și în competiția continentală Champions League, unde va avea de susținut un tur preliminar pentru calificarea în primele opt formații europene.

Înaintea startului partidei, din acest sezon s-a introdus obligatoriu și duelul a câte două perechi de junioare, care vor evolua începând cu ora 11.00, în deschiderea întâlnirii senioarelor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE