Actorul Șerban Borda, din nou la Reghin, cu ”O poveste foarte simplă”

Vineri seara , la Casa Muncipală de Cultură „Eugen Nicoară”, iubitorii teatrului din Reghin au avut parte de o porție savuroasă de teatru, grație reprezentației spectacolului ”O poveste foarte simplă”, în regia Elvirei Rîmbu, producție a Teatrului ”Regina Maria” din Oradea.

Spectatorii au savurat o poveste  despre dragoste: dragostea dintre un băiat și o fată, dragostea față de semeni, dragostea față de animale, o poveste despre chinurile alegerii și despre spiritul de sacrificiu, o poveste cu oameni, animele și chiar și îngeri, cu râs, cu plans,  un amestec de comedie, dramă și lirism.

Au dat viață poveștii  actorii Anca Sigmirean: Scroafa, Șerban Borda: Vecinul, Andrian Locovei: Stăpânul, Răzvan Vicoveanu: Căţelul, Lucia Rogoz: Vaca, Alexandru Rusu: Cocoşul, Eugen Neag: Calul, Anda Tămășanu: Daşa, Mihaela Gherdan: Stăpâna și Ciprian Ciuciu: Alexei.

Spectatorii  au avut ocazia să-l vadă pe Șerban Borda pe scenă, reghinean de origine, actor al Teatrului „Regina Maria” din Oradea. După spectacol, am stat la o poveste cu Șerban, cel care a poposit preț de câteva zile în locurile natale, la Reghin, orașul unde s-a născut, precum și Târgu-Mureș, locul unde a absolvit școala de teatru, și unde  avut alte două reprezentații , la „Studio” și Teatrul Național.

Reporter: Cum a început povestea ta cu teatrul ?

Șerban Borda: A fost foarte interesant.  Ca toți părinții, ai mei îmi spuneau că ar trebui să mă fac doctor.  Mie în schimb,  mi-a plăcut ideea de armată. Din exterior,  mi se părea o chestie faină, și atunci am zis că dau la un liceu militar. În clasa a 8-a dădeai mai multe teste  și în funcție de punctaj, te trimiteau, ori la Alba Iulia, ori la Câmpulung. Eu am fost selectat pentru liceul militar din Alba Iulia. Aveam atunci o imagine foarte bună despre armată, până în prima zi când am stat în cazarmă, după care nu am mai vrut armată. Așa se face că m-am întors la Reghin, mai exact la Liceul „Lucian Blaga” unde am intrat la profilul Matematică-Fizică.

Noi, mai mici fiind, aveam prieteni care erau studenți, cu ei am crescut practic, ei ne-au deschis ochii , și mă gândeam pentru ce să optez, dat fiind faptul că eram într-o clasă foarte bună la liceu. Aveam atunci o problemă, o fobie, când văd sânge, fapt pentru care a ieșit din discuție ideea de a da la medicină. Atunci m-am gândit: ce ar fi să dau la teatru. Nu pot explica de ce am gândit așa, toată lumea din jurul meu se uita ciudat. Se întâmpla undeva prin clasa a X-a.

Reporter: Au fost și personae care te-au influențat  în ce privește opțiunea ta pentru teatru ?

Șerban Borda: Pe Sorin Cociș  îl știam de mult, eram vecini, și mă mai scotea prin oraș. Eram practic prietenul lui cel mai mic. El era deja actor consacrat în București la Notara. Îi vedeam filmele la cinema, și mi se părea ceva de neatins, ce tare e, să joci în filme. Așa se face că m-am urcat în tren la Reghin spre București, ca să mă întâlnesc cu Sorin.  Ne-am întâlnit la el acasă, el primise recent o locuință, pe care o renova. Eu aveam  imaginea lui din film, în schimb, acasă la el, era în salopetă lucrând la pereții din apartament. I-am spus atunci că vreau să dau la teatru, la care mi-a spus: nu, mai bine să nu dai. Evident că nu l-am ascultat, așa se face că în 1995 am dat admitere la UAT.

Reporter:  Cum te priveau cei din jur, colegii, prietenii, când au auzit că dai la teatru?

Șerban Borda: Era în acea vreme la Reghin o crâșmă, „Molnar”, unde ne mai adunam la o bere. La un moment dat, un prieten ne-a întrebat pe fiecare la ce facultate dăm, iar eu i-am spus de teatru. Tu nu o să intri la teatru mi-a spus. Am făcut un pariu, dacă intru mă primește   în camera cu el, lucru care nu era posibil pentru cineva din primul an. Am dat examentul, am intrat, am câștigat pariul, inclusiv locul în cămin.

Reporter: Ai intrat la teatru, într-o clasă foarte bună. Cum a fost contactul cu această lume ?

Șerban Borda: Am intrat fără să știu prea multe despre ce înseamnă teatrul. A fost ceva extrem de interesant, toți colegii aveam impresia că dacă am intrat, gata, suntem actori. Apoi ne-am trezit că ne-am băgat într-o chestie foarte grea. Îi aveam colegi printre alții pe Elena Purea, Serenela Mureșan, Alexandru Pavel, Rareș Budileanu, Oana Stancu.  Am fost o clasă mai mare din cauză că începeau să vină studenți din Republica Moldova și Ucraina, o deschidere foarte bună prin care au venit studenți străini, vorbitori de limba română. Înaintea noastră s-au făcut clase separate, iar în anul nostru a fost o singură clasă, profesor fiindu-ne Ioan Săsăran. Asistent în primii ani a fost Radu Olăreanu, apoi Marius Olteanu.

Reporter: Când ai început să joci ?

Șerban Borda: Era atunci sitemul de patru ani, nu  cel actual.  La „Studio”, am jucat doar în anul IV, dar eu din anul II am jucat deja la Național, în „Richard al II-lea”. Cu cei din anul mai mare am jucat în spectacolul ”Nevestele din Windsdor” de Shakespeare, în regia lui Cornel Popescu.  Apoi în anul IV am avut spectacolele de an. Era o senzație de împlinire să joci la „Studio”. Erau examenele de actorie, de improvizație, de arta vorbirii, unde noi jucam pe scenele mici din sălile de curs. Binențeles că fiecare își dorea să joace pe o scenă mai mare. Faptul că, deși cu un rol de figurant, să joc pe scena Naționalului, a reprezentat ceva foarte mult pentru mine.

Reporter: Ce a urmt după terminarea facultății ?

Șerban Borda: În anul IV  am jucat foarte mult la clasele de regie. Pe lângă actorie, jucam foarte mult pentru studenții de la regie . Unul din spectacole , „Delir în doi, în trei, în câţi vrei” de Eugen Ionescu, unde jucam alături de Oana Stancu și Theo Marton, a ajuns să fie jucat în Franța. Îninte de a pleca în Franța, am fost la Festivalul Școlilor de Teatru de la București. Acolo am aflat că este un examen la Oradea. Ne-am urcat în tren spre Oradea pentru acest concurs. L-am luat, dar nu aveam eu de gând să rămân acolo. Mă gândeam că vor mai fi și alte concursuri în alte teatre. Între timp,  am plecat în Franța, iar la întoarcere nu a mai fost niciun concurs în țară, trecuse deja perioada. Din Franța m-am întors la Tîrgu-Mureș, de acolo la Reghin, urmând ca cei de la Oradea să mă sune când au nevoie de mine, lucru care s-a și întâmplat destul de repede. Așa am ajuns la Oradea, unde am început meseria mea de actor. Se întâmpla în 1999, undeva la sfârșit de septembrie . Practic, sunt aproape 20 de ani de când sunt la Oradea.

Reporter: Cum te-ai acomodat la Oradea?

Șerbaan Borda: În primele mele zile nu m-am simțit deloc bine, la fel cum a fost și la Târgu-Mureș la început. Așa se întâmplă când te mulți dintr-un loc în altul, Nu aveam de gând să stau eu mult la Oradea.Îmi spuneam:  mai dau un concurs și ajung eu în altă parte. Mulți dintre actorii tineri de atunci vroiau să ajungă la Piatra Neamț, la Teatrul Tineretului, o rampă foarte bună de lansare. Veneau acolo regizor buni, se lucra cu tineri, era un teatru de interes pentru tinerii actori din acea vreme. Nu s-a mai întâmplat să merg să dau concurs la vreun teatru din țară, a intervenit obișnuința, lenea, plus că am cunoscut o persoană care mi-a devenit ulterior soție. Așa am rămas la Oradea și nu am mai plecat.

Reporter: Cum ai descoperit  trupa din Oradea  ?

Șerban Borda: În timpul facultății, în cadrul unui festival, am văzut un spectacol de la Oradea, pus în scenă de Petre Vutcarau  care se numea ” ,,Și cu violoncelul ce facem ?’’ de Matei Vișniec.  Când i-am văzut pe actori am spus ce tari sunt, motiv pentru care am și mers  să dau concurs la teatrul din Oradea, deoarece am văzut că sunt niște actori foarte buni acolo. Mi-a plăcut atât de mult acel spectacol încât mi-am dorit să joc în el încă din clipa în care l-am văzut la Târgu Mureș. Mi-am dorit atât de tare încât chiar am ajuns și eu la rândul meu să joc în acest spectacol.

Reporter: Unde se simte acasă Șerban Borda ?

Șerban Borda: Acum, Reghinul pentru mine,  nu pot spune că reprezintă acasă din păcate. Pot spune că sunt oarecum dezrădăcinat. Pentru mine,  acum,  casa mea este Oradea, locul unde am stat mai mult decât în Reghin și Târgu Mureș. Ce mă leagă pe mine de Reghin  este locul de la cimitir unde merg la părinții mei, o soră care trăiește în Reghin, cumnații și câteva rude. Am zis, dacă tot ajung la Târgu Mureș, să cuplez și Reghinul pentru un spectacol, și așa se face că am ajuns cu ”O poveste foarte simplă” la Casa de Cultură „Eugen Nicoară”.

Reporter: Cum a fost reîntâlnirea cu Reghinul ?

Șerban Borda: Am fost extrem de plăcut surprins să văd sala plină. Eu aveam imaginea Casei de Cultură de acum 20 de ani, în care era frig, sala nu prea plină, iar acum am găsit un loc renovat, cald, bine pus la punct, condiții extraordinare. Cel mai fain a fost că sala a fost plină, sute de oameni care au venit la un spectacol care nu a fost gratuit, lucru care spune ceva despre oamenii de aici, care încep să aprecieze evenimentele culturale, ceea ce este foarte bine din punctul meu de vedere.