Share

Home / Editorial / Cum aș putea uita? Parte din viața mea!

Cum aș putea uita? Parte din viața mea!

S-ar putea să mă repet, dar la ceas aniversar e bine să ne amintim de începuturi! În primii ani după mult cântatul ”noi în anul 2000”, lucram la un săptămânal de publicitate. Trecând zilnic pe lângă sediul unui ziar cu sigla de un roșu aprins, citind apoi articole ce mi se păreau îndrăznețe pentru acele vremuri, nu puteam să rămân indiferentă văzând anunțul: ”se caută corector” la cotidianul ce avea să devină parte din viața mea. Pentru câțiva ani buni. Zi de Zi.

Răspunzând provocărilor, am urcat toate treptele de la corector, reporter, redactor, secretar de redacție, editor…

”Mogulul” nu putea să-și ascundă stofa de dascăl și reușea să mențină o atmosferă de școală în redacție. Și era o școală, pentru că aveai ce învăța, dacă erai atent la ”ore”. Învățăceii veneau și plecau, pentru că, fără să ai chemare pentru așa ceva, nu ai cum să reziști, nu poți să fii cel mai bun. Și mogulul asta cerea. ”Tu mai lucri la noi?”- era una dintre întrebările cu care saluta câte un ”elev” care se putea simți cu musca pe căciulă. Apoi trebuia să dăm ”extemporal”, a se înțelege raport de activitate. Și când i s-a părut că nu se mai poate continua așa, concedia toată ”clasa”. Eram exmatriculați. ”Aveți cinci minute să opriți calculatoarele, lăsați ce nu vă aparține și părăsiți clădirea!”- tuna cu atâta convingere mogulul, încât îl credeau chiar și cei care am mai trecut printr-o astfel de exmatriculare! De data asta o fi ”chiar pe bune?”

Într-o astfel de zi ploioasă, la orele prânzului, ne-am trezit cu toții în stradă: aveam de scris articole, de editat texte, de corectat, de făcut ziarul și noi eram uluiți pe stradă, în fața redacției. Ploua mărunt și Arina ”plângea” după umbrela ei pe care o uitase la marea evacuare în redacție.

Nedumeriți la început de ineditul situației, în scurt timp toată clasa eram în jurul unei mese la o cafenea, aidoma unor elevi care chiulau de la ore. Glume spuse cu jumătate de gură, zâmbete și sfaturi înțelepte: ”stați liniștiți că ne cheamă înapoi”. Și pentru că timpul trecea, scepticii au ales să meargă la un film sau să mănânce ceva. Apoi, așa cum era de așteptat, ”diru” ne chema înapoi pe doi-trei dintre ”exmatriculați” și dimineața Zi de Zi apărea pe tarabe fără cel mai mic semn că în urmă cu câteva ore, toți am fi fost concediați! În orice caz, ”exmatricularea” s-a dovedit a fi o metodă bună de a trezi redacția din amorțeală, de a trece prin ciurul selecției naturale cine rămâne, cine dă bir cu fugiții.

Amintiri frumoase sau întâmplări urâte, mai degrabă neplăcute, au fost cu duiumul. M-ar apuca aniversarea de 20 de ani atâtea aș avea de povestit! Spațiul și timpul fiind limitate, le las pe altă dată.

La mulți ani, Zi de Zi!

Erika MĂRGINEAN,

Corector, reporter, redactor, secretar de redacție, editor

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Pensiile de peste 10.000 lei, impozitate cu 90%

Potrivit unui proiect de act normativ pus recent în dezbaterea senatorilor, pensiile de până la …

Share
Share