Festivalul Dovleacului, la Sovata. Programul complet al evenimentului Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 5454 Vizualizări

Festivalul Dovleacului, la Sovata. Programul complet al evenimentului

Oraşul Sovata va găzdui, între 18 şi 20 octombrie, o nouă ediţie a Festivalului Dovleacului, eveniment organizat de Primăria şi Consiliul local al Oraşului Sovata.

„Din luna iunie până în luna septembrie în staţiunea Sovata oricine ne calcă pragul se va întâlni cu aerul sărat cu carecter efemer pe care îl poate inspira sau chiar gusta. Puţină lume cunoaşte adevărata şi renumita valoare a acestui ţinut de basm în perioada toamnei: promenadele sunt pline de culoare, veveriţele aleargă rapid pe bulevarde, raţele care plutesc pe lacuri, aerul domol care îţi mângâie faţa şi cea mai importantă serbare care se apropie cu paşi repezi, în decoraţii magice, programe mult aşteptate si gastronomia fiind la loc de cinste, toate acestea la Festivalul Dovleacului”, au transmis organizatorii festivalului, prin intermediul unui comunicat de presă.

Totodată, organizatorii evenimentului au mai precizat că Festivalul Dovleacului „va fi plină de voie bună, cu bucate alese, o gamă variată de băuturi alese pe sprânceană, muzică bună, concerte mult așteptate și desigur multe produse a cărei bază o reprezintă dovleacul.”

Programul festivalului:

Vineri, 18 octombrie:

9.00 – Transportul elevilor pentru decorarea aleei de pe strada Trandafilor;

10.30 – Defilarea elevilor, a husarilor şi a conducerii Primăriei oraşului Sovata;

10.00 – Activitate interactivă cu Mate Miklos – reprezentație de taekwondo, dans interactiv cu Biro Edith, jocuri distractive cu clovn şi parada maşinei de pompieri;

Locaţie: parcul central din staţiune;

11.15 – Deschiderea oficială a Festivalului Dovleacului;

16.00 – Program interactiv pentru tineri în jurul Lacului Ursu;

17.00 – Zumbatomic cu Katalin;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară);

17.30 -Tancolo Talpacskak – dans pentru copii;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară);

18.00 – Latino Feeling-dans interactiv;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară);

19.00 – Concert trupa DJ Project;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară).

Sâmbătă, 19 octombrie:

11.30 – Parada mașinilor de pompieri;

12.00 – Ansamblul Spice Mureşene;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară);

14.00 – 16.00 – Tragere cu arcul;

Locaţie: parcul central din staţiune;

15.00 – 18.00 – Urcare cu balonul;

Locaţie: lângă scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară);

16.00 – Activităţi interactive pentru copii în parcul central din staţiune;

17.00 – Concert pentru copii Mesehetes;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară);

18.00 – Ansamblul Sirulok;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară);

19.00 – Concert trupa Bojtorian;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară).

Duminică, 20 octombrie:

16.00 – Decernarea diplomelor pentru activitatea programelor de vară din parc;

17.30 – Fanfara din Corund;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară);

18.00 – Concert trupa Road of Life;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară);

19.00 – Concert trupa Bagossy Brothers Company;

Locaţie: scena de pe strada Trandafirilor (fosta autogară).

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE