Primarii mureșeni la raport. Proiectele Sighișoarei, prioritatea lui Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 824 Vizualizări

Primarii mureșeni la raport. Proiectele Sighișoarei, prioritatea lui Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean

La împlinirea a patru ani de la alegerile locale din 2016 și de la depunerea jurământului de primar de la nivelul celor 102 unități administrativ-teritoriale din județul Mureș, cotidianul Zi de Zi a demarat un serial intitulat ”Primarii mureșeni la raport”, prin intermediul căruia primarii din județul Mureș au posibilitatea de a-și prezenta bilanțul mandatului 2016-2020.

Episodul de astăzi este dedicat lui Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean (PSD), primar din anul 2016 al municipiului Sighișoara.

Reporter: Care sunt principalele trei realizari ale mandatului de primar 2016-2020?

Prof. Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean: În urmă cu patru ani am preluat primul meu mandat de primar, cu dorinţa şi speranţa de a ajuta oraşul nostru, aflat într-un moment de impas din punct de vedere al administraţiei locale. Primăria municipiului Sighişoara era aproape nefuncţională, cu servicii importante lipsite de personal de specialitate, ceea ce genera un blocaj administrativ. Spre exemplu, nu aveam arhitect şef iar proiectele de urbanism erau blocate în lipsa persoanei care să semneze autorizațiile de construcție și alte acte necesare. Situaţia era similară şi în alte compartimente, iar prima preocupare a fost să găsim oameni dornici să muncească în administraţie, oameni tineri, motivați să se implice în viaţa oraşului. Cu ajutorul acestora, am început să mişcăm lucrurile. Am coordonat grupul de lucru din cadrul Primăriei care a atras fonduri europene pentru un proiect important, de implementarea căruia se va bucura întreaga comunitate. Este vorba despre proiectul pentru modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public, în urma căruia Sighişoara beneficiază de fonduri europene în valoare de 9,3 milioane de lei şi care presupune amplasarea a 2.453 de corpuri de iluminat LED pe străzile din municipiu, toate becurile stradale din reţeaua oraşului urmând a fi înlocuite cu lămpi noi şi performante, care vor fi administrate prin telegestiune. Un alt proiect, recent, pentru care am obţinut finanţare europeană este cel privind simplificarea administrativă extinsă şi planificarea strategică integrată pentru cetăţenii municipiului Sighişoara”, pentru care s-au obţinut încă 3,1 milioane de lei din fonduri europene.

De asemenea, am accesat suma de 1.100.000 de lei din fonduri guvernamentale nerambursabile pentru actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Sighișoara, realizat în sistem informatic GIS și al Regulamentului local de urbanism aferent acestuia. Procedura de elaborare a noului PUG, absolut vital pentru viitorul orașului, a debutat în anul 2018, fiind actualmente în derulare.

Am realizat demersurile necesare pentru restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a Cetăţii Sighişoarei şi cu resurse proprii şi în baza unor parteneriate cu Asociația ,,Monumentum” și Institutul Național al Patrimoniului am reuşit să realizăm lucrările de reparaţii la Zidul de incintă al Cetăţii Medievale Sighişoara, care s-a prăbuşit în zona Tronsonului 11, în urmă cu doi ani, dar şi să restaurăm Galeria Bătrânelor Doamne, care prezenta degradări majore şi care a fost pusă din nou în valoare. În faza de licitație pentru execuția de lucrări se află Tronsonul 7 din Zidul Cetății, din zona Bisericii Romano-Catolice. În curs de elaborare sunt și studiile necesare restaurării întregului ansamblu de fortificații care alcătuiesc Cetatea Medievală Sighișoara, nu doar a zidurilor de incintă.

Un alt proiect important pe care l-am implementat în acest prim mandat, pentru sighişoreni, îl reprezintă sistemul de semaforizare de tip ,,Undă verde” amplasat pe DN13/E60, ce străbate Municipiul Sighișoara”, de la a cărui implementare și până în prezent nu au mai fost înregistrate accidente rutiere cu victime pe trecerile de pietoni din municipiu.

Sunt investiții cu impact economic, dar și social, iar acestora li se adaugă şi altele importante pentru comunitatea sighişoreană precum: construcţia Podului peste râul Târnava Mare, sistemul de supraveghere video al municipiului, reabilitarea și modernizarea străzilor din municipiu ș.a.m.d.

Rep.: Precizați un obiectiv/proiect pe care vi l-ați propus în 2016 și care nu a fost realizat, precum și motivele nerealizării acestuia.

O.D.M.: Obiectivul de investiții „Rețea de canalizare menajeră și stație de epurare în municipiul Sighișoara – sat Hetiur” pentru care în anul 2017 a fost semnat contractual de finanţare prin PNDL II, în valoare de 3.348.391,51 de lei, dar care nu a putut fi realizat până în prezent din cauza unor probleme de proprietate asupra terenului pe care este proiectată staţia de epurare. Am demarat procedurile de expropriere, dar acestea sunt de durată. Cu toate acestea, avem speranța că procedurile nu vor fi îngreunate şi ne vom încadra în termenul de finalizare care este de patru ani bugetari, cu posibilitatea prelungirii cu până la maximum doi ani.

Rep.: Cum apreciați colaborarea cu Consiliul Local în perioada 2016-2020? Vă invităm să acordați și o notă în acest sens, de la 1 la 10.

O.D.M.. Putem vorbi de o colaborare normală, chiar dacă unele proiecte propuse de noi nu au primit votul colegilor din opoziţie, nu au existat conflicte, iar în general şedinţele s-au desfăşurat într-un mod civilizat. Aş fi putut acorda nota maximă dacă ar fi fost votate toate proiectele propuse pentru comunitate, dar în condiţiile date putem vorbi de o apreciere de nota 9.

Rep.: Veți candida pentru un nou mandat de primar? În cazul unui răspuns afirmativ, vă rugăm să vă argumentați decizia.

O.D.M.: Voi candida pentru un nou mandat de primar pentru că am început mai multe proiecte importante pentru municipiu, care trebuie finalizate. Aşa cum vă spuneam, în anul 2016, la preluarea mandatului, am găsit foarte multe lucruri nerealizate sau nefinalizate. Am reuşit, alături de colegii din Primărie şi diferiţi parteneri să depăşim stadiile procedurale prevăzute de legislația în vigoare, de aprobare şi avizare, iar acum multe dintre proiecte trebuie puse în executare. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au acordat sprijinul în aceşti ani şi îmi propun ca împreună cu ei să îmi dedic şi următorii patru ani din viaţă dezvoltării Sighişoarei şi continuării investiţiilor, la a căror proiecte, documentaţii şi avizări am lucrat în primul mandat. Municipii precum Târgu Mureş, Blaj, Braşov, Oradea sau Cluj Napoca ne-au arătat că proiectele importante de infrastructură şi cele cu atragere de fonduri europene sunt puse în aplicare într-o succesiune de două sau mai multe mandate acordate unui primar, stabilitatea și continuitatea fiind vectori ai unui management public eficient și premise ale dezvoltării durabile a orașului nostru. Îmi exprim încrederea că sighişorenii vor acorda această şansă, a ducerii la final a proiectelor și obiectivelor de investiții începute pentru municipiul nostru.

A consemnat Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE